Orientarea: cu si fara busola

Când te rătăceşti pe potecile munţilor, prin desişul pădurii sau prin pustiul unei văi, e bine să ştii că te poţi baza întotdeauna pe un prieten de nădejde: busola.
Busola poate asista funcţia de orientare în multe feluri, în funcţie de necesităţi.

Folosirea busolei pentru orientarea hărţiiî
– ţine harta orizontal;
– pune busola pe hartă (cu partea plată pe hartă);
– roteşte harta până când liniile de nord de pe hartă (o serie de linii paralele, egal depărtate una de alta, desenate pe hartă, toate îndreptate spre nordul magnetic) sunt paralele cu acul busolei.

Harta trebuie acum să fie orientată faţă de teren. Asta o face mult mai uşor de citit, aşa cum un text e mult mai uşor de citit de sus în jos şi de la stânga la dreapta decât invers.

Calcularea azimutului

Fiecare direcţie poate fi exprimată ca fiind un unghi relativ la Nord, unghi ce poartă numele de azimut.
Azimutul se poate calcula în funcţie de un reper ales ca referinţă de către noi. Se procedează astfel:

1. Aşează busola cu direcţia de mers spre punctul de referinţă;
2. Ţinând busola în poziţie orizontală, roteşte pastila până când acul roşu ce reprezintă nordul magnetic se suprapune cu direcţia nord marcată pe pastila rotativă;
3. Citeşte valoarea azimutului specific direcţiei de mers.

Pentru a te orienta după un azi­mut dat, procedura se desfăşoară în sens invers.
1. Pune azimutul cunoscut în dreptul direcţiei de mers;
2. Ţinând busola în poziţie orizontală, roteşte-te până când acul roşu (nordul magnetic) se suprapune cu direcţia nord marcată pe pastila rotativă.
3. Mergi spre direcţia arătată de săgeţile ce indică direcţia de mers. Asigură-te că nu deviezi de la azimut, oprindu-te periodic şi reluând procedura.

Orientarea cu ajutorul Soarelui şi ceasului
Dacă aveţi ceas – de tip clasic, cu limbi – şi vreţi să aflaţi punctele cardinale, într-o zi însorită procedaţi astfel:
• îndreptaţi limba orară a ceasului către soare, indiferent la ce oră vă aflaţi;
• trasaţi “imaginar” sau pe teren unghiul făcut de limba orară a ceasului orientat ca mai sus şi semidreapta care porneşte din centrul ceasului şi trece prin punctul care arată ora 12;
• duceţi, cum vă pricepeţi mai bine, bisectoarea acestui unghi şi veţi găsi punctul cardinal “sud”, zis şi “miazăzi”.
Aflarea celorlalte puncte cardinale nu mai este o problemă.
Experimentul este valabil pentru orice oră dintr-o zi însorită.

Orientarea cu ajutorul soarelui (fără ceas)

Metoda presupune faptul că Soarele este suficient de puternic încat să se vadă umbrele. De asemenea, aveţi la îndemână un băţ mai lung, ceva cu care să faceţi un semn pe pământ şi suficient de mult timp.

Înfigeţi băţul în pământ şi marcaţi “vârful” umbrei. Aşteptaţi o jumătate de oră, o oră… cât este nevoie pentru ca umbra să se deplaseze suficient de mult şi apoi marcaţi noua poziţie a vârfului umbrei. Linia care uneşte cele două puncte indică direcţia Est (înspre cel de-al doilea punct) – Vest (înspre primul punct).

Orientarea după Lună şi ceas

Este o metodă puţin cunoscută publicului, folosită numai noaptea pentru aflarea direcţiei N-S. La început este mai greu de făcut orientarea, dar cu timpul, datorită experienţei şi exer­ciţiilor repetate, orientarea se face cu o acurateţe mare şi în timp scurt.

l Se împarte din vedere discul Lunii în 12 părţi, apreciindu-se câte părţi sunt vizibile. Dacă Luna “creşte”(are forma literei D, adică are curba vizibilă spre dreapta), numărul de părţi vi­zi­bile apreciat se scade din ora la care se face observaţia.
l Daca Luna “scade”(are forma inversă literei D, având curba vizibilă spre stânga), atunci numărul de părţi vizibile se adună la ora la care se face observaţia.

Suma, sau diferenţa astfel obţinută, ne va indica ora la care Soarele se va găsi în acel loc, în care la ora observării se afla Luna. Considerând Luna drept Soare, se obţine direcţia Sud, aşa cum se determină în cazul orientării după Soare şi ceas.
Singurul dezavantaj este că nu toate nopţile sunt cu Lună.

Orientarea după Steaua Polară

Un cer senin pe timp de noapte va permite foarte uşor determinarea nordului, după poziţia Stelei Polare.

Mai întâi găsiţi Carul Mare (Ursa Major). Apoi urmăriţi cele două stele din „spatele” Carului. În prelungirea lor, pe aceeaşi linie ima­gi­nară, măsuraţi de 5 ori distanţa dintre cele două stele şi veţi găsi astfel la capăt Steaua Polară (Polaris). Steaua Polară e prima stea din osia Carului Mic (Ursa Minor) şi indică întotdeauna Nordul.

Orientarea pe baza observaţiilor asupra unor obiecte sau fenomene din natură:
– pe partea de nord copacii au coaja neregulată, crăpată, umedă şi uneori acoperită cu muşchi;
– inelele anuale de creştere observate la trunchiurile de copaci tăiaţi sunt mai îndepărtate unele de altele în partea dinspre sud a trunchiului;
– la copacii izolaţi sau la cei de la marginea pădurilor, ramurile şi frunzele sunt mai dese înspre sud;
– muşchii acoperă stâncile şi pietrele mari pe partea de nord a lor;
– în partea de nord a poienilor din pădure, iarba este mai deasă decât pe cea de sud;
– zăpada se menţine timp mai îndelungat în partea de nord a clădirilor şi a pomilor;
– bisericile ortodoxe au altarele îndreptate spre est