blog arădean de cultură generală

Copilul tău are un IQ de geniu? 6 semne care confirmă că cel mic este supradotat

Deşi toţi părinţii au tendinţa de a-i vedea propriului copil calităţile la superlativ, există semne care le pot confirma dacă au dreptate. Copiii cu adevărat dotaţi au câteva abilităţi înnăscute.

646x404-2

Multe religii ale lumii, cum ar fi hinduismul şi budismul, cred în reîncarnare; de fapt, este exact modul în care acestea explică existenţa copiilor supradotaţi. Reîncarnaţi sau nu, există copii extrem de talentaţi, care au un coeficient de inteligenţă peste medie şi o memorie uimitoare, scrie inc.com.

Creşterea unui copil minune este un dar şi un privilegiu. Oricât de greu ar putea fi să îşi impună dorinţele cu privire la viitorul copilului, încrederea în abilităţile sale vor reuşi să îl ghideze. Încă de mici, fără a le testa IQ-ul, părinţii îşi pot da seama dacă cei mici vor ajunge adulţi de succes, dacă sunt atenţi la următoarele abilităţi:

Au capacitatea de a-şi comunica emoţiile

Majoritatea copiilor sunt de multe ori în imposibilitatea de a-şi descrie emoţiile din cauza educaţiei şi a experienţei lor limitate. Copiii supradotaţi vorbesc cu o claritate emoţională ieşită din comun, dând dovadă de maturitate.

Prezenţă

Copiii cu adevărat talentaţi au o prezenţă dezarmantă şi o conştientizare uimitoare. Mulţi adulţi petrec ani de zile încercând să-şi dezvolte prezenţa, iar faptul că aceşti copii radiază atunci când socializează, fără a depune efort, este un lucru fermecător.

Concentrare susţinută în timpul conversaţiei

Concentrarea susţinută în timpul unei conversaţii este ceva ce ne aşteptăm să vedem atunci când discutăm cu o persoană adultă. Copiii supradotaţi sunt capabili să exercite rezistenţă şi să se concentreze pe un subiect fără ezitare, fără nelinişte sau oboseala mentală pe care copiii obişnuiţi o afişează de obicei.

Memorie de elefant

Tinerele genii sunt capabile să-şi amintească conversaţii, precum şi lucruri pe care le-au citit sau auzit, cu o precizie uluitoare. Ei învată lecţiile super rapid, reuşind să memoreze texte sau informaţii cu o uşurinţă ieşită din comun. Interacţionează uşor cu adulţii În timp ce copiii cu o inteligenţă medie s-ar putea simţi copleşiţi şi intimidaţi de interacţiunile prelungite cu adulţii, copiii cu un coeficient ridicat al inteligenţei au o uşurinţă semnificativă atunci când interacţionează cu adulţii. Ei sunt capabili să comunice cu o flexibilitate ieşită din comun, păstrând contactul vizual.

Nivel profund de înţelegere

Pentru că mintea copiilor cu un IQ ridicat este atât de avansată, ei sunt capabili să intuiască o serie de situaţii, fără a avea nevoie de explicaţii clare. Înţeleg cu o sensibilitate crescută limbajul comportamentului oamenilor. Acest lucru se traduce de multe ori ca fiind un grad ridicat al umorului şi capacităţii de a aprecia glumele adulţilor.

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s