blog arădean de cultură generală

Mormântul uneia dintre cele mai importante femei din Egiptul antic, descoperit pe o insulă pe Nil

Fiica unui prinţ şi mama a doi dintre cei mai puternici dintre guvernatorii Regatului Mijlociu al Egiptului, o aristocrată cunoscută sub numele de Lady Sattjeni, a fost descoperită la 3.800 de ani după moartea ei, într-un mormânt antic din sud-estul Egiptului

piramide-egipt-1

Înfăşurată în pânză şi depozitată într-un sicriu de lemn, în interiorul altui sicriu de lemn, rămăşiţele lui Sattjeni s-au păstrat în mod remarcabil. Rămăşiţele au fost găsite alături de o inscripţie de identificare, conform căreia este femeia a cărei familie s-a aşezat direct sub faraonul Amenemhat III, care a condus Egiptul antic în 1800-1775 î.Hr..

“Descoperirea este de o importanţă istorică deosebită, deoarece Sattjeni este una dintre cele mai importante figuri din Regatul Mijlociu, fiind mama lui Heqaib III şi Amaeny-Senb – două dintre cele mai înalte autorităţi ale Elephantine, sub domnia lui Amenemhat III”, a declarat Mahmoud Afify, şef al Sectorului de Arheologie Egipteană Veche de la Ministerul Antichităţilor din Egipt.

Această dublă poziţionare în stil rusesc, şi anume dublul-sicriu, a permis o alfel de protecţie incredibilă pentru elementele din interior. Incredibil, dar pictura de pe faţa lui Sattjeni şi masca ei de înmormântare au rămas intacte. Masca ei a fost realizată din straturi de in şi papirus, acoperite cu ghips, potrivit Descoperă

Interiorul sicriului s-a conservat atât de bine încât arheologii nu numai că au putut identifica tipul de lemn folosit pentru a construi sicriul (cedru din Liban), dar au reuşit să identifice şi anul în care acesta a fost tăiat. Copacul tăiat pentru a construi acest sicriu a fost tăiat în urmă cu aproape 4.000 de ani.

Mormântul a fost găsit în interiorul necropolei regale Qubbet el-Hawa, care conţine un grup de morminte rock tăiate pe malul vestic al Nilului, vizavi de oraşul Aswan, mai la sud de Egipt.

Mormântul lui Sattjeni provine dintr-o dată mai recentă, atunci când familia regală din sudul Egiptului a fost situată pe faimoasa insulă Elephantine, care pluteşte în mijlocul Nilului. Aici, Sattjeni, fiica fiicei prinţului Sarnbhut al II-lea, a dat naştere la doi fii, Heqaib III şi Ameny-Seneb, care au devenit cei mai puternici guvernatori în timpul domniei lui Amenemhat III.

În spatele descoperirii se află o echipă de arheologi spanioli, care va analiza mormântului lui Sattjeni. Ei vor încerca să stabilească cum arăta Sattjeni când a murit şi care a fost cauza morţii ei.

“Corpul lui Sattjeni era aşezat în poziţia ei iniţială, cu unele resturi ale învelişului original al împachetării. Corpul este în stare excelentă, ceea ce va permite echipei noastre de antropologi să afle mai multe despre condiţiile de viaţă, vârsta la care a decedat, patologii şi caracteristici etnice”, a declarat reprezentantul Ministerului de Antichităţi din Egipt.

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s