blog arădean de cultură generală

Motivul pentru care oamenii au spasme în somn

Oamenii de ştiinţă susţin că aproximativ 60-70% dintre oameni au spasme hipnice în timp ce dorm, iar mulţi dintre aceştia nu ştiu că organismul reacţioneză astfel, deoarece nu se trezesc în timpul somnului exact din acest motiv, scrie Descoperă

clipboard

Spasmul hipnic este acea contracţie involuntară a muşchilor, ce se produce înainte ca organismul să intre în aşa-numita “stare de veghe” de dinaintea somnului.

Spasmele de acest tip pot apărea în mod spontan sau pot fi induse de stimuli externi, cum ar fi o sursă de lumină sau de sunet. Au existat cazuri în care grimasele au fost acompaniate de halucinaţii, coşmaruri sau senzaţii de cădere în gol, potrivit Descoperă.

Unii cercetători susţin că spasmele hipnice sunt stimulate de factori precum stresul, anxietatea, oboseala sau lipsa de somn. Nimeni nu a reuşit, însă, până acum, să demonstreze acest lucru.

De-a lungul timpului, au fost formulate mai multe ipoteze referitoare la modul în care se produc spasmele hipnice.

Una dintre teorii susţine faptul că acestea sunt rezultatul activităţii nervilor, ce pregătesc organismul pentru odihna din timpul somnului.

O altă presupunere menţionează că spasmele sunt reflexe moştenite de la primate, care, atunci când dormeau în copaci şi aveau senzaţia că vor cădea, se trezeau imediat, datorită acestor contracţii.

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s