blog arădean de cultură generală

Cum poţi preveni durerile de spate

Durerea de spate este o experienţă nefericită de care foarte mulţi oameni au parte. Aproximativ 80% dintre oamenii din partea vestică a lumii se pot aştepta la astfel de dureri la un moment dat de-a lungul vieţii. Este important de ştiut însă că dacă începem şi urmăm un program potrivit de exerciţii, putem evita acest tip de durere în viitor

barbat-durere-spate-shutterstock

Durerea lombară apare din diverse motive, inclusiv stil de viaţă, genetică, ergonomie, accidentări din cauza sportului, curăţarea zăpezii cu lopata sau pur şi simplu ghinion.

Pentru majoritatea oamenilor, primul episod dureros va trece în aproximativ o săptămână. Cu toate acestea, astfel de dureri tind să reapară destul de frecvent. Aproximativ 75% dintre oamenii care au experimentat astfel de dureri ajung să aibă din nou astfel de probleme în cursul unui an

În urma experimentării durerilor de spate, oamenii aleg de cele mai multe ori să stea în pat, lipsă a activităţii care nu face decât să slăbească muşchii şi articulaţiile. Spatele ajunge apoi să nu mai poată suporta nivelul normal de activitate, ducând la mai multă durere şi mai multă inactivitate.

În ciuda faptului că astfel de dureri sunt foarte comune, puţine studii au examinat până în acest moment ce funcţionează mai bine împotriva durerilor de spate şi ce nu funcţionează.

În noua analiză, publicată în JAMA Internal Medicine, cercetătorii afiliaţi institutului George Institute for Global Health de la Universitatea din Sydney, au strâns şi au analizat mai multe studii.

Din 6000 de studii despre prevenirea durerilor de spate, cercetătorii au ales doar 23, pe care le-au considerat potrivite din punct de vedere metodologic. Aceste studii au analizat, în total, mai mult de 30.000 de participanţi.

Tehnicile de prevenţie analizate au inclus informarea cu privire la schimbările necesare în stilul de viaţă, orteze pentru pantofi, centuri pentru spate, diferite programe de exerciţii şi programe de exerciţii care au inclus şi un fel de educaţie despre prevenţia durerilor de spate.

Un program de prevenţie de succes este considerat acela în urma căruia persoana respectivă nu a mai avut parte de dureri de spate cel puţin un an sau mai mult.

Astfel de succes s-a dovedit greu de obţinut. Eforturile educaţionale nu au ajutat deloc, iar centurile pentru spate sau ortezele au provocat în unele cazuri mai multă durere.

Programele de exerciţii, în schimb, s-au dovedit eficiente, arată cercetătorii.

”Exerciţiile combinate cu educare au redus riscul unui episod de dureri lombare într-un an cu 45%. Cu alte cuvinte, a redus riscul aproape la jumătate”, spune Chris Maher, profesor în cadrul George Institute.

Interesant este că nu a contat tipul de exerciţii efectuate. În unele experimente, oamenii se concentrau doar pe întărirea muşchilor spatelui, în timp ce în altele exerciţiile erau mai generale, combinând diverse tehnici. Participanţii erau rugaţii să facă exerciţii de două sau de trei ori pe săptămână, sub supraveghere, timp de minim două luni. Cu toate că beneficiile au fost vizibile în fiecare caz, acestea dispăreau în momentul în care omul respectiv renunţa să mai facă respectivele exerciţii, scrie New York Times.

Bazându-se pe cercetările existente, Chris Maher spune că este imposibil de ştiut dacă exerciţiile elimină durerile de spate pe termen lung sau dacă un anumit tip de exerciţii sunt mai bune decât altele. El şi colegii săi speră să realizeze o cercetare care să răspundă acestor întrebări.

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s