blog arădean de cultură generală

Descoperirea care poate schimba istoria medicinei

O analiză de rutină efectuată pe o mumie cu vechime de aproximativ 3.000 de ani a scos în evidenţă faptul că medicina din Egiptul Antic era mult mai avansată decât se credea până acum şi folosea tehnici perfecţionate, cu şuruburi metalice şi răşini, pentru a vindeca fracturi osoase, scrie ‘Daily Express’

masca

Descoperirea aparţine unor cercetători de la Universitatea Brigham Young din SUA. Cu uimire, ei au sesizat că mumia unui bărbat pe care o supuneau unui test ADN avea în genunchi un şurub ortopedic de aproximativ 23 de centimetri, care fusese fixat cu o răşină cu calităţi similare cimentului utilizat în prezent la intervenţii chirurgicale pe os.

Se pare că egipteanul a cărui mumie a suscitat interesul specialiştilor a trăit între secolul al XVI-lea şi al XI-lea î.Ch. ‘Cuiul are designul pe care îl utilizăm în zilele noastre pentru a obţine o bună stabilizare a osului’, a explicat Richard Jackson, chirurg ortoped la Brigham Young University.

Este pentru prima dată când se găsesc la o mumie indicii ale unei asemenea intervenţii chirugicale, similare celor efectuate în prezent. Întrebarea care rămâne fără răspuns, deocamdată, este cum au ajuns vechii egipteni la această performanţă, scrie Agerpres

sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s