blog arădean de cultură generală

Archive for August, 2015

Descoperire uriaşă în Peru: ”Sunt printre cele mai vechi”

O echipă de arheologi japonezi a descoperit 24 noi geoglife în deşertul peruan din apropiere de Nazca şi care s-ar putea numără printre cele mai vechi din această zonă, au declarat miercuri EFE cercetători de la Universitatea Yamagata.

imageresize (more…)


Cât de veche este stomatologia ? A fost descoperită prima dovadă a intervenţiei unui dentist

O măsea umană veche de 14.000 de ani prezintă urmele unei intervenţii pentru tratarea unei carii, fiind astfel cea mai veche dovadă a practicării unei intervenţii stomatologice din istorie, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei Nature, informează CNET.com

dental (more…)


Terra ar putea trece printr-o scurtă perioadă glaciară

Terra ar putea trece printr-o scurtă perioadă glaciară începând din 2030, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici care se bazează pe un nou model de previzionare a activităţii Soarelui, informează slate.fr

era (more…)


O maşină manevrată doar cu puterea minţii, realizată la o universitate din China

O maşină care se manevrează numai cu puterea minţii a fost testată miercuri în China, informează agenţia Xinhua, care precizează că acest gen de vehicul se va adresa mai ales persoanelor cu dizabilităţi motorii şi că momentul în care va apărea pe piaţă este încă îndepărtat.

imageresize-1 (more…)


Alimente care nu trebuie să lipsească din meniu în timpul vacanţei de vară

Majoritatea persoanelor au grijă de dieta lor în mod special înainte de sosirea verii şi vacanţei, cu gândul la cum vor arăta pe plajă şi la piscină. Alimentaţia este o temă importantă în toate anotimpurile, dar vara cu atât mai mult. Temperaturile înalte şi schimbările survenite în privinţa obiceiurilor pot da peste cap organismul, fapt pentru care este esenţial să se menţină o dietă sănătoasă

Salata

(more…)


Exerciții de dicție pentru sunetul “R”

Un set de exercţii de dicţie pentru sunetul R.

cartoon-mouse-and-cheese-04 (more…)


Injecţiile dureroase ar putea deveni o amintire. Cercetătorii au inventat un nou tip de ac

Puţini sunt cei cărora nu le e frică de injecţii. Majoritatea dintre noi le considerăm extrem de dureroase şi am fi dispuşi să facem aproape orice, numai să nu fim injectaţi. Un grup de cercetători susţine că a descoperit o modalitate prin care injecţiile dureroase ar putea deveni o amintire.

inimacanadacom (more…)


Imagini rare cu Marilyn Monroe

O colecţie de fotografii inedite cu Marilyn Monroe, care dezvăluie transformarea umitoare a unui model naiv într-una dintre cele mai mari staruri ale cinematografiei, vor fi publicate în albumul „Before Marilyn: The Blue Book Modelling Years“. Emmeline Snively, cea care i-a lansat cariera, şi-a amintit de prima întâlnire cu tânăra „cu ochi albaştri, dinţi perfecţi şi părul de un blond murdar“ ce avea să devină diva anilor ’50.

646x404 (more…)


Ce spune semnătura despre personalitatea noastră

Modul în care ne scriem numele oferă celor din jur detalii importante

646x404 (2) (more…)


Istoria Aradului în imagini: Partea XXIII: Biserica din Cetatea Aradului

re_re_re_re_DSC_4737 (more…)