blog arădean de cultură generală

Un călugăr mumificat descoperit în Mongolia „nu este mort, ci doar meditează“

„Lama stă în poziţia lotus, în vajra“, mâna stângă fiindu-i deschisă, iar cea dreaptă simbolizând predicarea Sutrei. Acesta este un semn că Lama nu este mort, ci doar într-o stare profundă de meditaţie, potrivit tradiţiei antice a budiştilor“ FOTO Mirror

627x0

Un călugăr mumificat, vechi de 200 de ani şi descoperit în poziţia „lotus“ este studiat acum de oamenii de ştiinţă din Mongolia. Se pare chiar că unii experţi insistă că relicva umană este într-o stare spirituală foarte specială numită „tukdam“, care reprezintă ultima etapă înainte de a deveni un Buddha real.

„Lama stă în poziţia lotus, în vajra“, mâna stângă fiindu-i deschisă, iar cea dreaptă simbolizând predicarea Sutrei. Acesta este un semn că Lama nu este mort, ci doar într-o stare profundă de meditaţie, potrivit tradiţiei antice a budiştilor“, a declarat Ganhugiyn Purevbata, fondator şi profesor la Institutului mongol de Artă Budistă din cadrul Universităţii Ulaanbaatar, citat de publicaţia britanică „Mirror“.

În ultimii 50 de ani se pare că au existat 40 de asemenea cazuri în India, în care a fost implicată meditaţia călugărilor tibetani.

„Am avut privilegiul de a avea grijă de unii care meditează şi care sunt în stadiul tukdam. Dacă persoana este capabilă să rămână în acest stadiu mai mult de trei săptămâni, fapt care se întâmplă foarte rar, corpul său se micşorează şi, la final, tot ce rămâne din persoană este părul, unghiile şi hainele. De obicei, în acest caz, cei care trăiesc lângă călugăr văd un curcubeu care străluceşte în cer, timp de câteva zile. Acest lucru înseamnă că cel care este în starea tukdam şi-a descoperit «corpul-curcubeu». Aceasta este cea mai apropiată stare de cea a lui Buddha“, explică şi dr. Barry Kerzin, călugăr budist faimos, dar şi medicul lui Dalai Lama.

„Dacă cel care meditează poate continua să păstreze această stare meditativă, el poate deveni Buddha“, adaugă dr. Kerzin.

Rămăşiţele mumificate, care fuseseră acoperite cu piele de bovine, au fost descoperite pe 27 ianuarie în provincia Songinokhairkhan din Mongolia. Însă poliţia a dezvăluit că mumia fusese furată din altă parte a ţării şi tocmai era pe punctul de a fi vândută.

Un oficial a declarat că, de fapt, călugărul a fost luat dintr-o peşteră din regiunea Kobdsk de către un bărbat care apoi l-a ascuns în casa sa din Ulaanbaatar. Bărbatul plănuia să vândă călugărul mumificat pe piaţa neagră, „la un preţ foarte mare“, presa locală susţinând chiar că voia să-l treacă graniţa mongolă.

Poliţia însă a descoperit planurile bărbatului de 45 de ani şi l-a arestat. Potrivit Articolului 18 din Codul Penal al Mongoliei, traficul cu obiecte de patrimoniu este pedepsit fie cu o amendă de până la 43.000 de dolari, fie cu 5-12 ani în închisoare.

Călugărul mumificat este păzit acum în Centrul Naţional pentru Expertiză Medicală din Ulaanbaatar, conchide publicaţia „The Mirror“.

sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s