blog arădean de cultură generală

Cercetătorii au găsit tehnica prin care pot şterge amintirile negative

Amintirile şi sentimentele asociate lor nu sunt definitive. Poţi avea amintiri fericite din vacanţa anuală petrecută cu familia la schi, dar dacă din nefericire vezi un singur accident tragic,atitudinea faţă de schi se poate schimba pentru totdeauna. Specialiştii în neuroştiinţe de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au folosit o tehnică prin care lumina este folosită pentru a şterge sau activa neuronii, tehnică prin care se relevă cum creierul ataşează anumite emoţii amintirilor şi cum aceste emoţii pot fi şterse, scrie New York Times.

memory-articlelarge

Într-un nou articol publicat miercuri în revista Nature, oamenii de ştiinţă au scris despre un nou experiment realizat pe şoareci, prin care relevă că această tehnică ar putea fi folosită pentru probleme medicale precum depresie, anxietate sau stres post traumatic, mai scrie New York Times.

„Imaginaţi-vă că aveţi nişte amintiri traumatice şi că le puteţi schimba cumva”, a spus David Moorman, profesor specialist în ştiinţele psihologice şi neuroştiinţe de la Universitatea Massachusetts. „Această tehnică este încă science-fiction, dar ne apropiem cu paşi repezi de ea”, a mai spus profesorul.

Pentru a şterge amintirile şoarecilor, cercetătorii au recurs la optogenetică, tehnică pusă la punct în urmă cu mai mult de zece ani şi care a revoluţionat lumea neuroştiinţelor. Ea permite activarea anumitor neuroni prin expunerea lor la o sursă luminoasă. Pentru a fi receptive la lumină, celulele nervoase trebuie să fie în prealabil modificate genetic ca să poată exprima o proteină, channelrodopsina. Apoi au identificat modele de neuroni care se activează atunci când şoarecii au o amintire negativă sau pozitivă.

Oamenii de ştiinţă de la MIT au observat că amintirea negativă se forma în timp ce şoarecii primeau un şoc electric, iar amintirea pozitivă se forma atunci soarecii, toţi de genul masculin, aveau voie să petreacă timpul cu femelele.

Când cercetătorii au folosit lumina pentru a le dezactiva amintirile neplăcute, şoarecii au devenit mai puţin temători în locul unde ei au fost condiţionaţi să-şi amintească şocul.

Susumu Tonegawa, profesor de biologie şi neuroştiineţe de la MIT, coordonatorul studiului, a declarat că rezultatele furnizate sunt încurajatoare şi că ar putea fi folosite în viitor pentru a şterge amintirile traumatizante ale pacienţilor..

Oamenii de ştiinţă au descoperit diferenţe importante în modul în care neuronii lucrează în două zone importante ale creierului, în hipocampus şi amigdală. Hipocampusul este implicat în formarea şi codarea detaliilor factuale precum unde, ce si de ce. Amigdala ajută la legătura emoţiilor cu amintirea. Experimentele au arătat că neuronii din hipocampus pot schimba o amintire negativă într-una mai puţin negativă şi invers. Dar neuronii din amigdală nu s-au schimbat, ceea ce i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că acei neuroni nu sunt în stare să reflecte emoţiile negative sau pozitive.

 

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s