blog arădean de cultură generală

Manuscrisul despre “bulele de foc” din cer care au provocat APOCALIPSA acum 4000 de ani

“Thet Oera Linda Bok” sau Cartea Oera Linda este un manuscris controversat care a apărut pentru prima dată în secolul al XIX-lea. Manuscrisul original a fost scris în limba firiziană și prezintă cele mai importante evenimente istorice ale lumii începând cu anul 3000 î. Hr.

oera_linda_32159900

Oera Linda a fost în posesia familiei de origine olandeză Linden pentru mai multe sute de ani și abia în 1876 a fost tradusă în limba engleză.

Cartea este controversată pentru că numeroși specialiști susțin că un asemenea manuscris nu ar putea exista, dar să prezinte anumite fapte istorice care fie sunt necunoscute sau încă nedovedite a fi veridice.

Cu toate acestea, cartea este o adevărată comoară istorică pentru că prezintă cu exactitate anumite fapte care s-au petrecut cu mult timp înainte ca civilizația actuală să ia ființă. Istoria Europei antice este prezentată ca fiind una zbuciumată, în sensul în care manuscrisul misterios vorbește despre o civilizație numită Atland*, care și-a dus existența în partea de nord a continentului. În acea vreme, Marea Britanie era despărțită de continent de o deltă impresionant de mare, potrivit efemeride.ro.

Începând cu anul 2193 un eveniment necunoscut a produs o catastrofă se proporții. Timp de 3 ani, numeroase cutremure, erupții vulcanice sau tsunamiuri s-au abătut peste întreaga lume. În cele din urmă civilizația europeană a fost redusă la tăcere.

Oera Linda ne mai spune că numeroase bule de foc au căzut din cer și au provocat cratere de dimensiuni foarte mari. Oamenii de știință au descoperit asemenea cratere în Estonia și în țările nordice. Conform analizelor s-a stabilit că acestea au o vechime de peste 4000 de ani și există posibilitatea ca să fie rezultate în urma impactului cu diverse corpuri cerești.

Mai mult de atât, numeroase alte civilizații de pe Terra și-au găsit sfârşitul în jurul anului 2200 î. Hr. Istoricii susțin că înainte ca civilizația akkadiană să se stingă pentru totdeauna, salinitatea solului a crescut extrem de mult. Această teorie are la bază posibilitatea ca inundațiile masive au contribuit la producerea dezastrului.

În Oera Linda este specificat faptul că Imperiul Akkadian a dispărut brusc în urma catastrofei globale care s-a petrecut cu puțin timp înaintea anului de grație 2200 î. Hr. De fapt, acesta este și momentul în care egiptenii antici au fost abandonați de către zei și civilizația lor a intrat în istorie. Numeroase alte zone de pe glob au fost afectate. În China antică, împăratul Yu a descris momentul ca o supernova a fost văzută pe cer și apoi urgia s-a dezlănțuit, în condițiile în care numeroase “pietre” au bombardat Pământul. Acesta este timpul în care orașele indiene Mohenjo-Daro si Harappa au fost spulberate de pe fața pământului.

Oera Linda, misterioasa carte care povestește cum a fost distrusă lumea în urma cu 4000 de ani

Chiar dacă aceste informații sunt relatate cu lux de amănunte în manuscrisul misterios, ciudat este faptul că nu s-a specificat despre ce a putut produce o catastrofă la nivel global.

sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s