blog arădean de cultură generală

Ce se află în spatele cuvintelor din BIBLIE

Unii oameni de ştiinţă cred că cea mai influentă carte din istoria omenirii ascunde un cod secret, care odată descoperit ne-ar permite să aflăm adevărul atât despre trecutul cât şi viitorul nostru.

biblia1

Primul om de ştiinţă preocupat de acest cod biblic a fost Newton, care şi-a dedicat întreaga viaţă descoperirii lui. Newton nu a reuşit citirea codul biblic din cauza tehnologiei rudimentare de care dispunea. J.M. Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod a fost o obsesie pentru marele savant.

Un şoc

Iar când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau, aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie, ci la teologie ezoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie a istoriei omenirii. Newton avea certitudinea că Biblia, pe de o parte şi, pe de altă parte, chiar întregul Univers, sunt fiecare o complexă criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el dorea să o descifreze.

Cel care susține că a reușit este dr. Elyahu Rips, un matematician de origine israeliană, expert în Teoria grupurilor pe care este fundamentată fizica cuantică. Odată descoperită ”urma” acestui cod, oamenii de ştiinţă din cele mai prestigioase universităţi din lume, au confirmat veridicitatea teoriei lui Rips.
În esenţă codul în sine nu a fost făcut public niciodată pentru că există foarte multe interese obscure care nu doresc ca publicul larg să-şi schimbe percepția asupra religiei şi cu atât mai puţin să afle adevărul despre originile omului. ”Vă imaginaţi ce s-ar putea întâmpla dacă omenirea ar rămâne fără religie sau fără ideea de Dumnezeu? Dar dacă viitorul nostru ar fi precum o carte deschisă?”, a declarat matematicianul la un moment dat.

A eliminat spaţiile

În urma studiilor efectuate, asasinatele unor personaje celebre precum John F. Kennedy, Anwar Sadat, sau chiar Yitzhak Rabin, ar fi de fapt anunţate în Biblie. De asemenea, toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler – ar fi menţionaţi în cod. Pentru a se ajunge la identificarea codului, Rips a folosit un calculator performant.
Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat apoi întreaga Biblie, varianta originală, într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile rezultate sunt obţinute prin selectarea fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi în mod corespunzător aleasă – spre exemplu: 4, 5, 12, 18 etc.
Cu ajutorul unui calculator sunt căutate în această matrice, ce este formată de textul biblic adus în forma descrisă, cuvinte şi fraze ascunse.
Pentru aceasta, se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută, pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă, cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere ş.a.m.d., până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de a doua literă şi se continuă astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte mai întâi cuvântul cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta.

Depăşeşte imaginaţia

Pentru a reuşi, Rips a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic. În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat “Secvenţe de litere aflate la distanțe echidistante în Geneză” se menţiona: „Analiza indică faptul că în textul Genezei sunt intercalate informaţii care sunt ascunse sub forma unor secvenţe de litere aflate la intervale egale”. Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%”. Rips şi Wiztum au trimis articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, Statistical Science. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică care susţine existenţa codului.
Teoria codului Bibliei a trecut multe probe şi teste, fiind în final acceptată de revista Statistical Science. După cum au notat publicațiile științifice, Rips a reușit să îndeplinească visul lui Newton cu ajutorul informaticii. În cazul preşedintelui egiptean Anwar Sadat (între anii 1970-1981), numele şi prenumele criminalului, data şi locul atentatului, ca şi modul de execuţie se pare că sunt indicate.
Existenţa codului a fost confirmată de matematicieni de la Universităţile americane Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. ”Ştiinţa tradiţională este neputincioasă în faţa acestui fenomen pe care nu îl poate nici explica, nici contesta pe baze concrete”, au spus unii cercetători.

Conform lui Rips, „om pe Lună” apare în cod împreună cu „navă spaţială” şi „Apollo 11”, până şi data la care Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969, s-ar regăsi în Biblie, plus cuvintele lui Armstrong: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”! Încă odată foarte multe voci au subliniat faptul că toate acestea sunt fabulații. Rips a declarat că „este vorba de o minte misterioasă care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia ce este inclusă în cod este probabil infinită”.

sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s