blog arădean de cultură generală

Cum şi cât te îngraşă alcoolul ?

Dacă te îngraşi pe zi ce trece şi ridici din ce în ce mai greu sticla de bere sau paharul de bere din cauza burţii, s-ar putea ca tocmai licoarea mult iubită să îţi facă probleme.

alcool-crop

Deşi în ziua ce urmează după o beţie cruntă îţi e rău şi corpul tău suferă, nu înseamnă neapărat că suferinţa îţi arde grăsimile. Ba dimpotrivă. Alcoolul ţi-a cam dat metabolismul peste cap şi ţi-a dăruit şi multe calorii.

Desigur, dacă eşti un băutor moderat, ai şi avantaje: circulaţia sângelui se îmbunătăţeşte, riscul atacului de cord scade şi ai şanse mai puţine să te alegi cu diabet. Accentuăm însă: consumul moderat.

Aşa că alcoolul te îngraşă din două motive principale: conţine multe calorii şi îţi măreşte apetitul. În plus, spune un studiu din 2005, îţi îngreunează rezistenţa pentru efort fizic: adică îţi va fi mult mai greu să mergi la sală şi să arzi calorii după o noapte în care ai băut prea mult, pentru că îţi „încurcă” metabolismul în timpul exerciţiului.

La capitolul calorii, ar trebui să ştii câte conţine fiecare pahar din băuturile tale preferate, ca să îţi poţi calcula aportul total:

O halbă de bere: 135-145 calorii

Un pahar de vin roşu sau alb: 70-75 calorii

Un shot de gin, rom, whisky sau vodka: 97 calorii

Un pahar de Cosmopolitan: 143 calorii

Un pahar de Martini: 135 calorii

În plus, cu cât bei mai mult, cu atât pofta de mâncare va creşte, spun unele studii. Unde mai pui că, după ce cantitatea de alcool e din ce în ce mai mare, cu atât vei gândi mai tulbure şi te vei repezi cu mai mult avânt la frigider.

sursa

2 responses

  1. Pingback: Cum şi cât te îngraşă alcoolul ? | Lucy Visinescu's Blog

  2. Reblogged this on Lucy Visinescu's Blog and commented:
    i vin ca stomatolog si adaug efectele nocive asupra dintilor si parodontiului, prin cresterea riscului de carie, parodontopatie si cancere bucale in cazul consumului regulat de alcool.

    http://lucyvisinescu.wordpress.com/2012/08/20/cancerele-partilor-moi-ale-cavitatii-bucale/

    Ca sa nu mai spun ca vinul rosu coloreaza si pateaza dintii prin taninul continut😉.

    26 November 2013 at 1:49 PM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s