blog arădean de cultură generală

Construcţii scufundate din lume

O serie de clădiri care ascund o istorie aparte au fost incluse în topul celor mai spectaculoase monumente scufundate din lume, realizat de The World Geography. Printre aceste construcţii se numără şi o clădire din România: Cetatea Tricule.

Potrivit The World Geography, dorinţa omului de a crea lacuri artificiale sau baraje pentru hidrocentrale a avut drept efect scufundarea a sate întregi. În multe locuri crearea unui lac artificial a dus la scufundarea bisericilor sau a palatelor. Aceste cetăţi care ies la suprafaţă apei au devenit importante puncte de atracţie turistică, mai notează sursa citată.

 2

Mai jos puteţi regăsi topul celor mai spectaculoase clădiri scufundate din lume:

1

● Biserica Sfântul Nicolae din Macedonia este o clădire care a fost construită în anul 1850. La doar trei ani de la ridicarea acestui monument religios, s-a decis crearea unui lac artificial. Efectul acestei decizii a fost unul devastator, în ceea ce priveşte Biserica Sfântul Nicolae.

The World Geography scrie că după ce lacul a fost creat, clădirea a fost scufundată în întregime în apa lacului artificial. Datorita perioadelor de secetă, care s-au înregistrat în secolul XXI, atunci când apele s-au retras, localnicii şi turiştii pot admira, în prezent, clădirea monumentului religios.

2

● Biserica Altgraun, din Reschen, Italia este şi ea inclusă în topul celor mai spectaculoase cădiri scufundate din lume.

Lacul artificial din regiunea Reschen, Italia, a fost construit de compania Montecatini. Reprezentanţii companiei doreau să construiască un lac de acumulare însă au întâmpinat rezistenţă din partea locuitorilor. În cele din urmă, satele Graun şi Reschen au fost inundate în 1950. În acea vreme 163 de case au fost scufundate, la fel şi biserica, al cărei turn a rămas totuşi deasupra apei.

3

● Biserica din Petrolandia, Brazilia ocupă locul trei în clasamentul realizat de The World Geography.

Petrolandia este un oraş vechi din Brazilia, situat pe malul unui râu. În trecut, oraşul a fost în mare parte mutat din cauza construirii unui baraj. Singura construcţie care a rămas în mijlocul apelor a fost biserica, care astăzi reprezintă un punct de atracţie datorită arhitecturii impresionante.

4

● Turnul Mănăstirii Sfântul Nicolae, din Kalyazin, Rusia a fost construit între anii 1796-1800. Acesta a fost parte a mânăstirii Sfântul Nicolae. Când Stalin a ordonat amenajarea rezervorului Uglich, în 1939, toate clădirile medievale au fost acoperite de ape.

5

Turnul Mănăstirii Sfântul Nicolae este o construţie în stil neo-clasic, care se ridică 74,5 metri deasupra apei. Acesta se află la 150 km de Moscova, pe râul Volga, în apropiere de vechiul oraş Kalaizin.

6

● Palatul Jal Mahal, din India, aflat în mijlocul lacului Man Sugar din India, a fost construit pentru familia regala în 1799. De altfel, Jal Mahal se traduce prin Palatul Apelor. Palatul a fost restaurat recent şi deschis publicului. Primele patru etaje sunt sub ape, însă ultimul etaj poate fi vizitat de către turişti.

7

Palatul Jal Mahal a fost construit în anul 1799, pentru familia regală. Clădirea a fost treptat inundat, iar în timpul sezonului ploios patru etaje rămân sub nivelul apei.

8

● Biserica din Mediano, din Spania, a fost şi ea inclusă în topul celor mai spectaculoase clădiri scufundate din lume. Acest monument de află în provincia iberică Huesca. A fost scufundată împreună cu întreg satul Mediano în anul 1960, când în zonă a fost construit un lac artificial.

9

● Cetatea Trikule, Romania se află pe malul stâng al Dunării, la 4km de localitatea Svinita, judeţul Mehedinţi. Cetatea a fost ridicată în secolul XV, pentru a opri expansiunea otomana spre vest.

10

Dintre cele trei turnuri poziţionate în forma unui triunghi ipotetic, doar două mai pot fi văzute astăzi deasupra apei. Cel de-al treilea se mai vede doar uneori, atunci când nivelul apei scade foarte mult. Cetatea a fost inundată ca urmare a ridicării nivelului Dunării, din cauza ridicării barajului de la Gura Văii, construit în anul 1971.

11

● Biserica “Naşterea Domnului”, din Rusia, a fost construită la sfârşitul secolului XVIII, în Krokhino. Situată pe marginea râului Beloye, biserica a fost scufundată atunci când sovieticii au decis construirea centralei hidroelectrice. În 2009, autorităţile au început planurile de restaurare a bisericii pentru că este un important punct de atracţie turistică.

sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s