blog arădean de cultură generală

FARFURIA ZBURĂTOARE construită pe Pământ

Arhivele Naţionale americane au publicat anul acesta informaţii despre construirea unor farfurii zburătoare supersonice, în anii ’50.

UFO_0a09bea48f

Aeronava Air Force, asemănătoare unui OZN din filmele SF, a fost testată, iar documentele desecretizate arată că Forţele Aeriane ale Statelor Unite au încheiat un contract cu o companie canadiană pentru crearea misteriosului aparat de zbor, după cum notează Wired.com. Existenţa extratereştrilor nu a fost dovedită oficial, dar presupusul mijloc de zbor al acestora a căpătat contur în Statele Unite, după cum afirmă şi Daily Mail.

Schiţe şi diagrame detaliate au fost făcute publice de americani, care au scos la iveală Proiectul 1794-cel care prevedea construirea unei farfurii zburătoare. Într-un memoriu din anul 1956 este recunoscut faptul că aeronavele ar putea atinge viteze cuprinse între Mach 3 şi Mach 4 (Mach 1 este viteza sunetului, egală cu valoarea de 1225 km pe oră, în condiţii standard).

Inginerii care au lucrat la proiect au reuşit să ducă la bun sfârşit primele faze ale prototipului. Dacă proiectul ar fi avut succes până la final, farfuria zburătoare ar fi atins viteze de peste 4.000 de kilometri pe oră. “Aceasta ar fi însemnat ca distanţa dintre New York şi Miami să fie străbătută doar în 24 de minute”, au comentat specialiştii.

Finalizat în cele din urmă ?

Într-un document din 1956, se arată că proiectul construirii farfuriei zburătoare mergea chiar mai bine decât se anticipase, dar cu toate acestea proiectul a fost abandonat în anul 1960. După cum notează presa americană, continuarea dezvoltării prototipului ar fi dus la cheltuieli estimate de peste 3 milioane de dolari, la acea vreme, sau în jur de 26,6 milioane de dolari în ziua de astăzi.

Încercările au eşuat, înainte de a se ajunge la altitudinea dorită, de 3.000 de metri. Adepţii teoriilor conspiraţiei consideră însă că acest proiect ar fi fost însă finalizat în cele din urmă, în prezent existând mai multe farfurii zburătoare construite de americani, iar acestea s-ar “număra” printre OZN-urile semnalate în ultimul timp, în diverse colţuri ale lumii.

sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s