blog arădean de cultură generală

Cum au cumparat SUA statul Alaska

Alaska 1825

La data de 30 martie 1867, tarul Rusiei vinde catre Statele Unite o zona cu o suprafata de peste 1,5 milioane de kilometri patrati, pentru “imensa” suma de 7,2 milioane de dolari.

Check-ul cu care s-a platit statul Alaska

Ce se afla in spatele afacerii Alaska ? Iata curioasa istorie a acestei tranzactii.

La aceea vreme, tranzactia a fost destul de controversata in societatea americana. Marea intrebare in acele momente era de ce aveau Statele Unite nevoie de Alaska, numita in mod ironic “marele frigider”.

Alaska 1831

America de Nord 1832

Ciudat este ca atunci niciun ziar american nu a criticat afacerea, dupa cum sustine istoricul Joan Antonson: “Nicio editie tiparita nu a iesit pe piata cu titluri precum ‘Ne-am cumparat frigider’ sau ‘Ne-am ales cu dosul curtii rusesti’. Despre afacere s-a spus doar ca este extrem de profitabila. Si punct”, explica istoricul, pentru Deutsche Welle.

Trucuri ale ambasadorului rus

Marele merit pentru aceasta tranzactie a revenit si buzunarului larg al ambasadorului rus de atunci la Washington, Edward Stoeckel. El a condus negocierile in numele tarului rus, dar a cumparat si ziaristi cu sute de mii de dolari, pentru a nu scrie comentarii ironice sau negative pe aceasta tema.

Exista vreo dovada pentru acest lucru ? Joan Antonson explica:

“Am documente ce arata ca ambasadorul rus a cumparat editori de ziare care, in consecinta, au publicat articole pozitive despre acest subiect. Se pare ca in urma afacerii au avut de castigat si cativa deputati americani, dar pana acum nu au fost gasite documente care sa demonstreze acest lucru”.

Ambasadorul rus in SUA s-a folosit de toate trucurile posibile si legaturile de care dispunea la acea vreme. Rusia nu numai ca nu voia sa vanda, dar a fost fortata sa faca aceasta tranzactie. Tarul a avut nevoie urgenta de bani, dupa infrangerea suferita in Razboiul din Crimeea, in fata Imperiului Otoman si aliatilor acestuia, Anglia si Franta.

Drumurile catre Alaska erau dificile, iar pieile valoroase ale animalelor, care ii atrageau pe negustorii rusi, devenisera raritati. In plus, Rusia se temea ca Anglia, care domina mari teritorii din Canada, va privi cu jind catre Alaska. Astfel, SUA au fost nominalizate drept cumparator.

La afacere se ajunge foarte repede si dupa doar 6 luni de la semnarea contractului incepe predarea oficiala a imensului teritoriu. Statele Unite devin o forta coloniala, preluand Alaska, cu toate bogatiile ei subterane si populatia locala de indieni.

“In contractul semnat in 1867, populatia locala este descrisa ca fiind o masa de oameni necivilizati. Totusi, se specifica ca este vorba despre oameni care pretind respectarea drepturilor proprii”, spune istoricul Joan Antonson.

Indigenii isi cauta identitatea

Lupta pentru dreptate continua si astazi. Mostenitorii popoarelor indigene din Alaska acuza politica SUA si faptul ca America a incercat sa le distruga identitatea culturala si lingvistica.

Ethan Katiko, un colaborator al Centrului pentru Pastrarea Culturii Indienilor afirma: “In general, guvernul american a provocat pagube mult mai mari decat administratia ruseasca de dinainte. La acea vreme, rusii au respectat dreptul la limba si traditii al popoarelor locale.

Aveam tipografii, scoli in care invatau copii nostri. Oamenii puteau sa citeasca si sa scrie in limba materna si, bineinteles, in ruseste. Venind aici, in Alaska, guvernatorul american a decretat ca limba rusa nu este parte a civilizatiei, cu atat mai putin limbile noastre. Dansul a sustinut ca pe acest teritoriu nu se va auzi decat engleza”.

In ciuda acestor nemultumiri, populatia din Alaska sarbatoreste in fiecare an “Ziua lui William Stewart“, secretarul de stat sub supravegherea caruia Senatul a aprobat achizitionarea vastului teritoriu rusesc.

William Henry Seward, Sr. (n. 16 mai 1801 – d. 10 octombrie 1872)

Alaska 1871

Alaska 1887

Alaska 1889

Alaska 1895

Alaska si Yukon 1899

Alaska 1903

Alaska 1911 (harta britanica)

Alaska 1915

Alaska 1917

Alaska 1943

Alaska si Canada 1947

Alaska 1975

Alaska 1975

Alaska 2011

Ce este stiut de foarte putin oameni este ca un general din echipa de negociatori a fost de origine romana

Cine a fost acest general ? Pentru a ne raspunde la aceasta intrebare trebuie sa lasam in urma gheturile statului Alaska si sa ne inchipuim o calatorie catre zona temperata a Ungariei, unde, cu doua decenii inainte, austriecii dadeau lupte inversunate pentru innabusirea revolutiei maghiare, la fortul Komarom.

George Pomuț (n. 31 mai 1818, Gyula, Ungaria – d. 12 octombrie 1882, St. Petersburg)

George Pomut

Printre focuri de arma si sarje de cavalerie putem distinge silueta impunatoare a unui barbat inalt si blond, care isi ralia oamenii. Acesta este George Pomut. La Komarom nu a fost singura data cand tanarul capitan s-a remarcat in luptele impotriva austriecilor, succesele si calitatile sale fiind dovedite de-a lungul revolutiei maghiare.

Insa, dupa inabusirea revolutiei, el a fost nevoit sa paraseasca Imperiul Habsburgic, autoritatile austriece cautandu-l pentru rolul jucat in evenimentele din 1848-1849. Dupa ce a poposit in Italia si Germania, Pomut s-a imbarcat pe un vapor si a plecat din portul Hamburg, impreuna cu alti 30 de revolutionari, spre Statele Unite ale Americii, iar de aici intra in legenda.

Primii ani din viata lui George Pomut

Viitorul comandant militar si diplomat american s-a nascut in Gyula, un catun din Ungaria, la 1811, intr-o comunitate predominant romaneasca. Parintii lui se trag din zona Brasovului si erau de rit ortodox.

In ciuda etniei lor, parintii lui Pomut au reusit in a ii oferi un trai decent si a putut astfel sa frecventeze scoli ungare. La inceputul revolutiilor din 1848, in principal din cauza educatiei oferite, alege sa participe de partea maghiara, in armata lui Lajos Kossuth, dar lupta impotriva austriecilor.

Unii conationali i-au reprosat aceasta decizie, dar nu trebuie sa uitam ca, paradoxal, nenumarati ostasi maghiari au facut la randul lor parte din armata lui Avram Iancu.

George Pomut

Dupa aproape un an de la inceperea ostilitatilor impotriva austriecilor, a ajuns la rangul de capitan si a participat la apararea fortului Komarom, lupte ce erau considerate vitale pentru supravietuirea revolutiei.

Trei batalii s-au dat intre austrieci si maghiari, niciuna din ele stabilind un invingator. In cele din urma, armata ungara a fost invinsa cu ajutorul Imperiului Tarist, iar Pomut s-a trezit un om cautat de autoritatile austriece.

Exilul

Pentru a evita prizonieratul, chiar si moartea, a ales sa paraseasca Imperiul Habsburgic si impreuna cu alti luptatori s-a refugiat in Statele Unite.

S-a stabilit in statul american Iowa si impreuna cu ceilalti camarazi au intemeiat colonia Noua Buda, iar in 1855 devine cetatean al Statelor Unite. Reuseste sa stranga o mica avere din exploatarea miniera a zonei si din agricultura, insa concepe si o serie de planuri pentru marirea coloniei.

E de remarcat faptul ca el se face cunoscut prin critica adusa discrimarii din Ardeal si din alte parti ale Imperiului Habsburgic, unde ungurii detineau puterea si indeamna spre o mai buna cooperare cu principatele romanesti.

Implicarea in razboiul civil american

Odata cu izbucnirea conflictului, in 1861, a ales tabara unionista. Datorita experientei militare i-a fost acordat gradul de locotenent in regimentul 15 Infanterie Iowa. S-a remarcat in bataliile de la Shiloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta si Savannah.

A fost avansat, pe rand, la rangul de maior, apoi locotenent-colonel si in cele din urma general de brigada. Mereu a luptat in prima linie, nesfiindu-se de moarte. Acest curaj al lui a atras numeroase aprecieri din partea superiorilor sai, care il considerau nu numai un bun ofiter, dar si un om caracterizat de un calm extraordinar.

Era respectat de alti mari generali americani, ca Ulysses S. Grant, William Tecumseh Sherman, William Belknap sau Andrew Hickenlooper. Soldatii din subordinea sa il indrageau pentru stapanirea de sine si pentru ca ii conducea prin propriul exemplu.

O mare contributie a fost jurnalul sau de razboi, cea mai precisa si exacta documentare a faptelor individuale ale ostasilor din regimentul sau, pentru care a primit numeroase elogii.

Un roman la curtea tarului

George Pomut

Dupa sfarsitul razboiului, in 1866, a fost numit consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg, iar apoi consul general, in 1874.

Discutiile legate de vanzarea statului Alaska incetasera odata cu izbucnirea Razboiului Civil American. Dupa victoria unionista, Imperiul Tarist avea toate motivele sa reinceapa negocierile.

In calitatea sa de consul, Pomut a fost implicat in negocierile pentru Alaska si la un moment dat le-a prezidat. Intelegerea a fost semnata pe 30 martie 1867, iar astfel Statele Unite intra in posesia unui teritoriu ce reprezinta aproape o sesime din suprafata totala actuala.

Pomut detine functia de consul general pana in 1878, cand este inlocuit de William Edwards. Moare sarac, patru ani mai tarziu, tot in Sankt Petersburg. Motivul pentru care a ramas in acest oras este inca neelucidat, zvonurile fiind foarte abundente referitoare la aceasta perioada din viata lui. Este ingropat in Smolensk, dupa ce mormantul sau a fost mutat de bolsevici, dupa revolutia din 1917.

In memoria urmasilor

Inainte de inceperea Primului Razboi Mondial, Congresul american a cerut inapoierea ramasitelor pamantesti ale lui Pomut, dar evenimentele ce s-au succedat au impiedicat acest demers.

Soldatii din regimentul 15 Infanterie Iowa au facut donatii in fiecare an pentru ingrijirea mormantului sau, ca recunostinta pentru sacrificiile sale, dar si pentru munca depusa intru pastrarea in memorie a faptelor acestora in timpul Razboiului Civil American.

Pe 23 iunie 1944, o nava de tip Liberty a primit numele lui si a ramas in serviciu pana in 1970. Au fost ridicate statui in cinstea memoriei lui in Cleveland, Statele Unite si in Gyula, Ungaria. Un senator din Ohio i-a mentionat pe generalul George Pomut si capitanul Nicolae Dunca ca unii din numerosii soldati de origine romaneasca ce au luptat intru pastrarea integritatii Statelor Unite.

Mai inspre zilele noastre, in vizitele lor oficiale, presedintele american Bill Clinton si presedintele Emil Constantinescu au evocat personalitatea acestuia.

One response

  1. Reblogged this on Octavpelin's Weblog.

    19 December 2015 at 9:55 AM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s