blog arădean de cultură generală

Cum au cumparat SUA teritoriul Louisiana

Foarte puţini oameni cunosc geneza entităţii statale cunoscută astăzi sub titulatura oficială de Statele Unite ale Americii. Pentru majoritatea covârşitoare a celor cu o cultură şi educaţie medie, ”America”, în termen popular, s-a format prin colonizarea coastei de est, după care proaspeţii americani au purces cu elan cotropitor la furtul unor teritorii care aparţineau amerindienilor sau Mexicului. Între timp, supuşii Unchiului Sam au mai cumpărat Alaska de la ruşi, după care au pus mâna şi pe paradisiacul arhipelag Hawaii. Episodul în care Napoleon Bonaparte le-a vândut americanilor aproape o treime din teritoriul de azi al Statelor Unite (pe o sumă derizorie astăzi), se constituie într-unul dintre cele mai interesante momente ale istoriei moderne.

Vente de la Louisiane

În ultima parte a secolului al XVIII-lea, uriaşul teritoriu nord-american denumit generic Louisiana era o adevărată piesă de şah pe eşichierul încurcatelor politici internaţionale ale puterilor europene. Teritoriul a fost revendicat de Spania, cu toate că a fost inţial populat cu colonişti francezi veniţi din Noua Franţă (ţinut imens care se întindea din Labrador până în Marea Caraibelor). Spania l-a obţinut, în cele din urmă, la sfârşitul tratativelor de pace de după Războiul de Şapte Ani. Pe atunci Spania a vrut să-l deţină din simplul motiv că dorea ca britanicii să nu pună mâna pe el.

În cele din urmă, Louisiana a revenit Franţei, prin intervenţia ambiţiosului şi genialului Napoleon Bonaparte, în urma semnării Tratatului de la San Ildefonso din anul 1800. Ca o notă demnă de reţinut, tratatul respectiv a fost ţinut secret o vreme, iar Louisiana a rămas sub control spaniol până pe data de 30 noiembrie 1803, cu doar 3 săptămâni înainte ca Bonaparte să o vândă Statelor Unite.

La acea vreme, entitatea Lousiana nu se rezuma la statul american cu acelaşi nume din zilele noastre. Louisiana de atunci cuprindea, pe lângă o mare parte din statul Louisiana de azi, actualele state Arkansas, Missouri, Iowa, Oklahoma, Kansas şi Nebraska, porţiuni din statele Minnesota, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Montana, Wyoming şi Colorado, părţile nordice din Texas şi New Mexico (în total – aproape un sfert din teritoriul actual al SUA), plus părţile de sud din Alberta şi Saskatchewan, două provincii din Canada de astăzi.

 

Negocieri şi ezitări

Spre norocul americanilor, aceştia au fost îndeajuns de inspiraţi să-i trimită pe James Monroe şi Robert R. Livingston la Paris pentru a negocia transferul Louisinei.
Interesul americanilor era strict acela de a intra în posesiunea portului New Orleans de pe fluviul Mississippi şi al teritoriilor din jurul oraşului-port. Nici măcar cei doi negociatori nu anticipau uriaşul transfer de teritoriu care avea să urmeze.

Cel care a sesizat pentru prima dată imensul potenţial al Louisianei, precum şi importanţa sa strategică în cadrul tânărului stat american, a fost nimeni altul decât Thomas Jefferson, una dintre cele mai importante figuri istorice şi politice ale Statelor Unite. Jefferson a avut însă de luptat cu opoziţia feroce din sânul propriei sale naţiuni. Federaliştii din sud se temeau că Franţa va invada domeniile lor, iar stăpânii de plantaţii se temeau că Napoleon va elibera toţi sclavii din Louisiana, fapt care ar fi putut duce la revolte în masă ale propriilor sclavi. Pus în faţa unui asemenea şantaj, Jefferson a mers până la a ameninţa Congresul că dacă nu-i acordă susţinerea, se va alia cu britanicii dacă va fi nevoie, până îşi va atinge scopul.

Jefferson, iniţial, nu dorea să cumpere Louisiana de la francezi, deoarece credea că statutul de preşedinte nu-i oferea autoritatea de a putea face o asemenea tranzacţie.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că Constituţia Americana de atunci nu cuprindea niciun paragraf referitor la cumpărarea de noi teritorii, vizionarul om politic s-a decis să cumpere Louisiana, deoarece ar fi înlăturat astfel pericolul unei eventuale blocade a francezilor sau spaniolilor. Pe atunci, cele două puteri europene aveau posibilitatea de a îngheţa comerţul american, retezând căile de acces ale americanilor spre portul New Orleans.

Motivaţii masonice pentru Bonaparte ?

Ce l-ar fi putut face pe Bonaparte să renunţe la cea mai mare parte a coloniilor franceze din America de Nord, mai ales în condiţiile în care Franţa era la apogeul puterii ei?

Fără decizia corsicanului, Franţa ar fi ajuns o putere mondială cu posesiuni enorme şi bogăţii naturale care i-ar fi permis să ajungă o ţară mult mai influentă decât este la ora actuală.
Gurile rele susţin că afacerea a fost, în esenţă, una pur masonică.

Este cunoscut faptul că Napoleon Bonaparte a fost un mason activ şi puternic. În acelaşi timp, tot conform unor teorii neoficiale, Statele Unite ar fi prima mare entitate statală constituită strict pe principii şi motivaţii masonice. De aici, totul pare foarte clar, fiind posibil ca Napoleon să fi primit sugestia de a contribui la constituirea marii puteri mondiale de mai târziu. Adevărul oficial probabil nu va fi accesibil oamenilor obişnuiţi.

Conform istoricilor oficiali şi desfăşurării aparente a evenimentelor vremii, Napoleon avea deja de furcă cu rebeliunea din Saint Domingue, Haiti. Pe atunci, Bonaparte l-a împuternicit pe cumnatul său Charles Leclerc să recucerească insula şi să restabilească sclavia. Dar epidemia de febră galbenă şi rezistenţa dârză a rebelilor haitieni aveau să decimeze corpul militar punitiv francez, mişcarea devenind astfel singura revoltă de sclavi încheiată cu succes deplin din întreaga istorie. În asemenea condiţii, Napoleon avea nevoie urgentă să încheie pacea cu britanicii, pentru a semna Tratatul de la San Ildefonso. Altfel, Louisiana ar fi devenit o ţintă sigură pentru Imperiul Britanic, sau chiar pentru proaspătul stat american. Cu toate acestea, în anul 1803 nu se întrevedea un sfârşit al ostilităţilor dintre Franţa şi Anglia, iar Napoleon plănuia deja o invazie terestră a Perfidului Albion.

Şi apoi, în ciuda opoziţiei ministrului său de externe, Talleyrand, Napoleon i-a comunicat lui Barbe-Marbois, ministrul francez de finanţe, că se gândea serios la vânzarea întregului teritoriu Louisiana către Statele Unite.
Fraza cu care micul corsican a pecetluit soarta Louisianei avea să intre în istorie:

“Cumpărarea teritoriului va contribui pe veci la stabilizarea puterii Statelor Unite. Cu ocazia asta o să-i dau Angliei un rival maritim care, mai devreme sau mai târziu, o să-i umilească toată trufia”.

Pe data de 11 aprilie 1803, ministrul francez de finanţe oferea delegaţilor americani toată Louisiana, nu doar portul New Orleans, la preţul de 15 milioane de dolari americani de atunci, echivalent cu suma de 219 milioane USD la valoarea actuală.

Delegaţii americani primiseră împuternicirea oficială de a cheltui în acest scop doar 10 milioane de dolari, iar noua ofertă a francezilor i-a zăpăcit.

Cu toate acestea, americanii se temeau de o eventuală răzgândire din partea împăratului francez, motiv pentru care Jefferson a suplimentat suma de bani şi a oferit statului francez suma cerută, fără alte negocieri ulterioare.

Aşa se face că, pe data de 30 aprilie 1803, tratatul vânzării Louisianei a fost semnat de către ambele părţi, la Cabildo, sediul din New Orleans al guvernatorului colonial al Louisianei. Totuşi, abia pe data de 4 iulie 1803 tratatul avea să ajungă în capitala Washington.

Jefferson era mai mult decât fericit, ţara sa tocmai se alesese cu un teritoriu uriaş şi bogat care se întindea de la Golful Mexic la Saskatchewan şi de la malul de vest al Mississippi-ului la Munţii Stâncoşi. Practic, Jefferson tocmai dublase teritoriul de atunci al Statelor Unite, plătind mai puţin de 3 cenţi pe acru.

Din culisele unei afaceri inter-continentale

Pentru partea americană, guvernarea Louisianei avea să se se transforme într-un proces mai dificil decât cumpărarea sa. Sclavia nu fusese încă abolită, iar în recent achiziţionatul teritoriu trăia deja o importantă comunitate de sclavi negri aduşi acolo de spanioli şi francezi.

În aceste condiţii, americani se temeau că noii sclavi cumpăraţi “la pachet” cu teritoriul ar fi putut să urmeze exemplul celor din Saint-Domingue şi să se revolte violent. Proprietarii de terenuri din sud doreau înăsprirea legilor sclaviei din Louisiana. Jefferson a fost de acord de la bun început cu pretenţiile proprietarilor de plantaţii şi ferme legiferând sclavia după doleanţele acestora.

Precedentul cumpărării Louisianei a stat la baza actului similar din anul 1867, când americanii au cumpărat Alaska de la Rusia ţaristă.

În cursul secolului al XIX-lea, noua putere mondială avea să se dezvolte vertiginos cu ajutorul teritoriului vândut de Bonaparte.

Pe de altă parte, împăratul francez nu a tras deloc cartea câştigătoare. În loc să investească cei 15 milioane dolari americani (60 milioane franci francezi de atunci) în construirea a cinci noi canale de navigaţie în Franţa, după cum intenţionase iniţial, Napoleon Bonaparte a irosit toată suma cheltuind-o pe falimentara sa invazie a Regatului Unit al Marii Britanii.

Restul e istorie la vedere…

Advertisements

2 responses

  1. ioio

    de fapt cu ce bani s-au cumparat acestea?

    31 August 2015 at 8:27 PM

  2. Reblogged this on Octavpelin's Weblog.

    19 December 2015 at 9:56 AM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s