blog arădean de cultură generală

Raul Mures

Muresul (în latina Maris, în maghiara Maros, în germana Mieresch) este un râu, care curge în România si Ungaria, în lungime de 761 km si se varsa în Tisa. Muresul izvoraste din Munsii Hasmasu Mare (Cota la izvor 1406 m.d.M.), strabate Depresiunea Gurghiului si defileul Toplita – Deda, traverseaza Transilvania separând Podisul Târnavelor de Câmpia Transilvaniei, strabate culoarul Alba-Iulia – Turda, în Carpatii Occidentali separa Muntii Apuseni de Muntii Poiana Rusca, strabate Dealurile de Vest, Câmpia de Vest trecând prin municipiul Arad în Ungaria, unde se varsa în râul Tisa. Pentru 22,3 km râul marcheaza frontiera româno-ungara.

Raul Mures

Istoric

Înca din perioada antichitatii, râul Mures a fost o cale navigabila foarte intens folosita atât pentru traficul comercial cât si în scop strategic, devenind o adevarata autostrada a zonei de la Nord de Dunare. Mentionat de Herodot înca din anul 484 î.Ch. (cu 4 secole înainte de crearea “Drumului Matasii”), sub denumirea de Maris, Muresul este, dupa Dunare, al doilea râu al României ca lungime (761 km) si ca suprafata hidrografica (27.890 kmp).

Înca din timpul razboaielor daco-romane controlul Muresului a constituit una din manevrele militare cheie, pe care armata romana s-a straduit sa o obtina pentru a avea un avantaj asupra sistemului defensiv al Regatului dacic.

Astfel, în cursul operatiunilor militare din debutul celui de-al doilea razboi dacic al lui Traian se presupune ca vexilatia formata din trupele Pannoniei Inferior avându-l în frunte pe Aelius Hadrianus, pe atunci guvernator al provinciei pannonice, ar fi patruns spre inima Daciei pe Valea Muresului, folosindu-se probabil si de flota fluviala – Classis Flavia Pannonica. Existenta unui collegium nautarum la Apulum este un indiciu ca cei care se ocupau cu carausia pe apa în epoca romana erau destul de numerosi. Toate materiile prime: aur, fier, sare, lemn, erau exportate spre Roma si alte provincii vestice pe calea apei. Lipsa sarii în provinciile romane învecinate (cele doua Pannonii si cele doua Moesii) este un bun argument pentru a explica regularitatea acestui export masiv pe Mures. Acest fapt, împreuna cu densitatea mare de locuire civila (prin cele doua orase), si cu prezenta legiunii si a guvernatorului Daciei la Apulum face sa apara aici cel mai important port fluvial civil al Daciei romane. De altfel, aici se intersectau autostrada fluviala a Muresului (care se conecta la Partiscum cu drumul dinspre Lugio) cu principalul drum imperial al provinciei Dacia, ce traversa cele mai importante orase de la nordul Dunarii: Dierna – Tibiscum – Ulpia Traiana – Apulum – Potaissa – Napoca – Porolissum.

Terasele Muresului

Valea Muresului, cu o lungime de aproximativ 715 km pe teritoriul României, prezinta pe parcursul ei un numar diferit de terase. Numarul si altitudinile variabile ale acestora sunt generate de evolutia paleogeografica în ansamblu a vaii si de unele cauze locale, cum ar fi: structura geologica, tectonica, alternanta sectoarelor de defileu (Defileul Toplita-Deda, Defileul Soimus-Lipova) cu bazine depresionare (Depr. Giurgeului, Depr. Transilvaniei, Depr. Hateg-Orastie, Depr. Panonica) etc. În Depr. Giurgeu, terasele Mure?ului, cu structura mixta si în roca, sculptate în depozite vulcanice si sedimentare, sunt în numar de 5 si au altitudini relative de 4-5 m, 12-15 m, 25-30 m, 35-40 m si 60-70 m (I. Bojoi, Swizewski, 1970; C. Swizewski, 1980). Însa, V. Mihailescu (1963) considera nivelul de 40 m ca fiind terasa superioara, moment în care drenajul fostului lac devine un fapt împlinit.

Din studiile realizate pâna în prezent, retinem ca B. Bulla (1943), citat de T. Bandrabur ?i Veronica Codarcea (1974), mentioneaza pe sectorul avale de Remetea prezenta a 6 nivele de terasa (în care include si lunca) cu urmatoarele altitudini relative: 0,4-1,5 m, 10 m, 18-27 m, 35-45 m, 60-70 m si 95-110 m. M. Iancu si Tr. Ichim, într-o comunicare din 1971, citata tot de autorii mai sus mentionati, au vorbit de existenta a 5 terase cu altitudini relative de 3-4 m, 8-10 m, 18-20 m, 28-30 m si 45-55 m. Cercetarile detaliate efectuate de T. Bandrabur si Veronica Codarcea (1974) au scos în evidenta existenta, deasupra luncii, a 8 terase, cu urmatoarele altitudini relative: 4-5 m, 5-10 m, 15-20 m, 35-40 m, 55-60, 70-80 m, 90-100 m si 110-120 m. Conform autorilor, valoarea altitudinii relative a fiecarei terase, urmarita de-a lungul Muresului, indica uneori o crestere, din cauza proceselor deluviale si coluviale, alteori o scadere, datorita eroziunii. Aceste cresteri sau scaderi ale altitudinilor relative nu au decât o valoare locala.

Între Toplita si Deda, Defileul Muresului se înscrie ca un veritabil culoar transversal, lung de aproximativ 34 km, axat pe linia de întâlnire a revarsarilor de lava si acumularile de piroclastite provenite din Muntii Caliman (în nord) si Muntii Gurghiu (în sud). Alternantele dintre lave si piroclastite au generat aparitia largirilor intramontane (Stânceni, Lunca Bradului, Rastolita) în cuprinsul carora se gasesc 4 nivele de terase, cu altitudini relative de 1-2 m, 10 m, 20-22 m si 40-50 m (Geografia României, III, Carpatii Românesti si Depresiunea Transilvaniei, 1987).

În Subcarpatii Transilvaniei, în Depr. Deda-Porcesti, V. Gârbacea si V. Belozerov (1963) disting pe valea Muresul 5 nivele de terasa: 8-10 m, 35-40 m, 50-55 m, 60-65 m si 100-110 m. Fata de datele autorilor citati, I. Mac (1972) aduce unele modificari cartând urmatoarele nivele de terasa: 3-4 m (sau lunca), 8-10 m, 20 m, 35-40 m, 60-65 m, 80 m si 100 m. Valea Muresului în Podisul Transilvaniei este predominant asimetrica, cauza fiind miscarile neotectonice care au determinat o permanenta deplasare a râului spre nord. Ca urmare, pe stânga vaii s-a pastrat aproape completa seria teraselor sale, iar versantul drept a luat forma unui abrupt de împingere.

În Podisul Transilvaniei N. Josan (1979) a identificat 8 nivele de terasa (t1 = 8-12 m; t2 = 18-25 m; t3 = 30-40 m; t4 = 50-60 m; t5 = 80-90 m; t6 = 110-120 m; t7 = 130-140 m; t8 = 150-160 m) dispuse asimetric, în alternanta, pe trei sectoare:

1. Sectorul din regiunea de confluenta a Muresului cu Nirajul este distinct prin faptul ca terasele celor doua râuri formeaza extremitatea vestica a interfluviului dintre cele doua ape.

2. Sectorul Ungheni-Chetani, caracterizat prin desfasurarea tuturor nivelelor de terase, care sunt dispuse preponderent pe partea stânga a vaii. Afluentii râului au fragmentat acest sistem de terase, transformându-l în interfluvii cu aspect de poduri.

3. Avale de Chesani asimetria teraselor se schimba: cele medii si inferioare apar doar în câteva puncte pe partea stânga râului si sunt mai putin extinse decât în sectorul din amunte. Aceasta reducere este pusa pe seama traversarii unei regiuni cu cute strânse, iar sub influenta confluentei cu Ariesul, terasele se pastreaza mai bine pe partea dreapta a vaii. Valea Muresului în Depr. Turda-Alba Iulia îsi accentueaza asimetria, care este cauzata atât de numerosii afluenti din vest (din Muntii Apuseni) – care au debite lichide si solide mari –, cât si de înaltarea Muntilor Apuseni în timpul Cuaternarului. Ca urmare, râul curge mult mai aproape de versantul stâng, respectiv de Dealurile Lopadei si de Podisul Secaselor. În acest culoar apar doua îngustari, urmate de doua arii depresionare bine individualizate si o unitate deluroasa intercalata (Dealul Bilag, 438 m). În aceasta regiune M. Buza (1998) a cartat 8 nivele de terasa , cu poduri bine dezvoltate si netede: t1 de 8-12 m (238-242 m alt. abs.), t2 de 18-25 m (250-260 m), t3 de 30-40 m (270-280 m), t4 de 50-60 m (290-300 m), t5 de 80-90 m (310-320 m), t6 de 110-120 m (340-350 m), t7 de 130-140 m (360-370 m) si t8 de 150-160 m (380-390 m) . Acestea „se caracterizeaza prin pozitia lor asimetrica si alternanta pe ambele maluri, cu dezvoltarea nivelelor superioare (t5 – t8) în special pe dreapta râului. Terasele mijlocii si inferioare (t1 – t4) se racordeaza cu terasele Târnavei, Ampoiului si ale afluentilor mai mici (Valea Aiudului, Gârbova, Geoagiu, Galda si Ighiu), marcând evolutia comuna (cel putin în cuaternar) si pledând pentru antecedenta Muresului pe traseul actual“ (M. Buza, 1996).

Avale de Alba Iulia, în Culoarul Orastiei, L. Badea si colab. (1987), în acord cu studiile realizate anterior (B. Vulcu, 1971; N. Popp, 1977; V. Trufat, I. Stanciu, 1983 ), sustin prezenta a 7 nivele de terase — de 5-6 m, 8-10 m, 18-22 m, 32-36 m, 45-50 m, 75-80 m si 90-110 m —, dar care, nu numai local ci si regional prezinta variatii mari ale înaltimii. Desi au dispunere asimetrica, prin tendinta continua de deplasare spre dreapta a Muresului (spre nord) si Streiului (spre est), acestea „sunt totuti foarte larg dezvoltate, formând în aria de întâlnire a Muresului cu Streiul si Cerna un adevarat fragment de câmpie de terase“ (L. Badea si colab., 1987).

Cercetarile efectuate asupra reliefului din arealul orasului Deva de catre I. Mac si L. Dragu? (1997) au confirmat atât nivelele de terase stabilite de A. Jampa (1985), cât si pe cele din avaele cartate de E. Vespremeanu (1972). Autorii au identificat un numar de 7 terase pentru Mures (5-6 m, 8-10 m, 18-20 m, 32-37 m, 45-50 m, 75-80 m si 90-115 m) si 6 pentru Cerna (5-6 m, 10-12 m, 18-20 m, 30-35 m, 55-60 m si 75-80 m). Cea mai larga extindere a teraselor se observa în partea de sud-est a orasului Deva, pe rocile sedimentare miocene. Între vaile Bejan, Cerna si Cristur se contureaza o adevarata „câmpie de terase“, cele superioare având întindere surprinzatoare. În ansamblu, fruntile teraselor sunt slab schitate din cauza depunerilor de materiale coluvionale si a lucrarilor antropice. Urmare, racordurile sunt aproape imperceptibile, terasele trecând practic din una în alta.

La nord de valea Bejanului, terasele apar ca nivele extinse pe interfluvii care coboara din dealurile Bejan, Rosilor si Motar, dupa care se efileaza pâna la disparitie spre intrarea râului în defileul de la Soimus.

La vest de localitatea Deva, pâna la Zam, între Muntii Poiana Ruscai la sud, si Muntii Apuseni (Muntii Metaliferi) la nord, Muresul îsi sculpteaza o vale îngusta cu aspect de defileu (în fapt o succesiune de îngustari ale vaii de 1-3 km în alternanta cu latimi de pâna la 5-6 km, adevarate mici depresiuni închise de îngustari; L. Badea, M. Buza, 1991). În acest sector culoarul resimte atât varietatea petrografica, cât particularitatile tectonice.

Conform studiului realizat de L. Badea si M. Buza (1991), în acest sector este prezent un sistem de 7 terase. Acestea sunt foarte fragmentate, chiar lipsind pe unele portiuni de îngustare a defileului — pe versantul nordic, între Soimus si Branitca, pe cel sudic, amunte ?i avale de Le?nic, pe ambii versan?i, avale de Burjuc — sau fiind foarte bine dezvoltate (în special cele inferioare), ca între Mintia si Vetel, la Branisca si Bretea Muresana, între Gurasada si Tatarasti, între Dobra si Teiu (în aceasta ultima portiune chiar în serie completa).

Privite în ansamblu, autorii constata ca „nivelele se încadreaza foarte bine în scara teraselor puse în evidenta în tot Culoarul Orastiei si chiar în tot cuprinsul mijlociu al Muresului, precum si la scara generala a teraselor râurilor principale din latura de vest a tarii (T. Morariu, V. Gârbacea, 1960)“, iar altitudinea constanta a terasei superioare — care se întrepatrunde pe unele portiuni cu nivelul suprafetei de 350-380 m — dovedeste stabilitatea relativa a structurilor si influensa redusa a miscarilor neotectonice si rolul dominant al variatiilor climatice succedate din Pliocenul superior pâna în prezent. Înaltimile relative nu depasesc limitele obisnuite si sunt determinate de variatiile locale ale constitutiei petrografice si ale conditiilor în care se desfasoara eroziunea si acumularea, inclusiv aportul lateral. Contributia acestui aport lateral la formarea teraselor inferioare este atât de mare încât a capatat aspect de glacis si este greu de separat terasa propriu-zisa de aceste acumulari (sectoarele Branisca-Bretea Muresana, Mintia-Vetel). Datorita depunerilor laterale albia majora a Muresului a fost înaltata pe unele portiuni (cu deosebire în largirea de la Ilia) aproape de nivelul terasei inferioare (L. Badea si M. Buza, 1991).

În sectorul aferent Dealurilor si Câmpiei Banatului, terasele Muresului au fost studiate, mai ales, în Podisul Lipovei — L. Sawicki (1912); M. Iancu, M. Parichi (1971) ; E. Vespremeanu (1972) — si mai pusin în câmpie — M. Bizerea (1973); N. Mihaila, N. Popescu, P. Giurgea (1988); Gr. Posea (1997). Între rezultatele la care au ajuns autorii semnalati exista neconcordante, atât în ce priveste altitudinea teraselor, cât si în cartarea acestora.

E. Vespremeanu (1972), la Lipova si în amunte de Lipova, identifica urmatoarele terase: 3-5 m (123 m alt. abs.; lunca), 6-12 m (125 m), 18-25 m (145 m), 50-60 m (175 m), 80-90 m (200 m), 100-110 m (225 m). Autorul considera ca nivelele situate sub 200 m altitudine absoluta se dezvolta si în câmpie si indica terasa de 50-60 m (175 m alt. abs.) de la Lipova ca fiind cea mai dezvoltata în Câmpia Vingai. Sub aceasta terasa, pe unele vai locale, s-a sapat ca treapta terasa de la 150 m la Lipova (18-23 m alt. relativa), iar peste terasa de 50-60 m apare numai un petic (la Masolc) din terasa de 200 m (80-90 m alt. relativa), la altitudini locale de 170-192 m.

M. Bizerea (1973) a cartat în Câmpia Vingai urmatoarele nivele de terase, pe care le-a numit morfologice: – nivelul Seceani sau Podul Seceanilor (la 180 m), care se întinde si la est de valea Beregsaului, în Platoul Bencecului, si înclina spre nord si sud din cauza branhianticlinalului local; – nivelul Alios, la 160 m, situat în nord-est, cu denivelare de 50 m fata de Podisul Lipovei (pe linia Chesint-Irig-Masloc), pe care se aliniaza râurile Beregsau si Magherut, instalate pe vechi cursuri ale Muresului ; – nivelul Calacea (de 130 m) si nivelul inferior (la 100 m) sunt dispuse mai spre vest. N. Mihaila si colab. (1988) indica avale de Lipova 5 nivele de terase: t1 = 4 m (125-130 m alt. abs.) , se pierde la nord-vest de Zabrani; t2 = 10-12 m (130-140 m) dispare la Neudorf si nu mai reapare; t3 = 40 m si 15 m la Felnac (175-160 m alt., se lateste mult în vest, la 100-120 m alt.); t4 = 65 m, coboara la 25 m la Felnac (190-180 m alt. si se lateste în sud-vest, având 150-140-120 m alt.); t5 = 80 m si 60 m pe la sud de Tisa Noua si vest de Hunedoara Timisana (190-200 m alt. si 160-150-140 m alt. în sud vest).

Gr. Posea (1992) considera ca în golful din avale de Lipova nu apar nivelele 1 si 2, ci numai lunca înalta a Mure?ului si unele conuri de dejectie sau glacisuri locale (sub t3) ca la Neudorf. Suprafetele de circa 125-130 m altitudine sunt considerate ca apartinând de lunca înalta si sunt conuri, iar cele de 130-140 m, ca reprezentând un glacis prelung de lunca. Autorul afirma ca t3 este cea care se ridica peste lunca, la altitudini absolute de 150-160-175 m (40-55 m alt. relativa) si „terasa cheie“ în Câmpia Vingai, de pe ea izvorând Magherutul si alte cursuri, foste brate ale Muresului, care se îndreapta spre Bega.

T2 a fost identificata avale de Alunis-Frumusani, având 10-15 m (130-140 m alt. abs.) si scazând la 3-5 m în vest (100 m alt. abs.). Daca t3 patrunde pe valea Magherut catre Timisoara si are echivalent Câmpia Nadlacului, t2 ar avea ca echivalent Câmpia Jimboliei si partea înalta a Câmpiei Aradului.

T4, în opinia autorului, este prezenta, ca si t3, începând din golful Lipovei, unde are 50-60 m (180-185 m alt. abs.), si îsi mentine altitudinea de 50 m si în vest si sud-vest, unde se opreste pe la 150-160 m alt. abs. Doar în lungul vaii Magherut, unde a fost boltita, atinge 180-190 m, dupa care coboara spre Timisoara. Despre t5 considera ca ramâne în podis, aparând chiar de la Lipova si se mentine la 200-220 m deasupra Câmpiei Vingai.

(Dupa: Marculet I., Cercetarea si gradul de cunoastere a numarului teraselor Muresului, Comunicari stiintifice, Edit. Samuel, Medias, Vol. VI., 2007 p. 295-302, 2 fig. )

Judete/Comitate traversate

România: Harghita, Mures, Alba, Hunedoara, Arad
Ungaria: Comitatul Csongrád

Orase principale: Reghin, Targu Mures, Alba Iulia, Deva, Arad.

One response

  1. Claudia Stoica.

    eu cred ca in maramures este gradina eden si naume in cuvant mar-a-mures cuvantul are deaface cu marul pomul cunosteri si mures maramures poate este apa care izvoreste din acel loc. Ai putea te rog sa gasesti mai multe detali despre deunde izvoreste Muresul? si ce ape mai sunt in judetul Maramures? numi bine eu catu nemurirea si gradina eden pomul vetii.

    24 August 2014 at 6:58 PM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s