blog arădean de cultură generală

Cele mai vechi hoteluri din lume

Autor: Mihaela Stanescu

De când există călători, există şi nevoia de a-i găzdui. Pe vremea când oamenii erau mai puţini, mai ospitalieri şi mai încrezători unii în alţii, exista „opţiunea” înnoptării în locuinţa cuiva, dar, treptat, a cîştigat teren o variantă alternativă: găzduirea într-o construcţie special destinată acestui scop – o „structură de cazare”, cum am spune azi – iar adăpostirea şi hrănirea călătorilor au devenit o afacere.

Chiar şi pe vremea când turismul în sensul de azi al termenului – încă nu fusese inventat, când oamenii călătoreau puţin, când cei mai mulţi dintre ei nu vedeau, în cursul vieţii, altceva decât satul lor şi, cel mult, oraşul cel mai apropiat, existau totuşi categorii de persoane care întreprindeau drumuri lungi şi/sau dese, de pildă negustorii şi pelerinii.

Ei şi călătoriile lor au impulsionat dezvoltarea locurilor de popas. Marco Polo pomenea, pe la 1200, despre existenţa în China a unei reţele de hanuri, menite să asigure găzduirea neguţătorilor. Dar şi Europa avea, încă de atunci, hanurile ei; unele sunt amintite în documente medievale, altele au fost datate de către specialişti în urma analizării structurii lor – tehnicile şi materialele de construcţie folosite.

Unele au început prin a fi altceva – clădirile respective aveau o altă destinaţie, fiind ulterior transformate în hanuri; altele au fost gândite de la bun început ca locuri de popas, fiind construite şi amenjate în consecinţă.

Vechile hanuri erau exact ceea ce sunt azi hotelurile: asigurau cazare – în camere mai bune ori mai sărăcăcioase – şi masă – mai simplă ori mai îmbelşugată – şi adăposteau bunurile celor ce poposeau în ele. Unele aveau grajduri pentru cai şi şoproane pentru trăsuri ori căruţe, aşa cum hotelurile moderne au parcări pentru maşini. S-au schimbat mult standardele privind igiena şi confortul, turismul hotelier a devenit mai complicat ca urmare a regulilor tot mai numeroase, dar bazele afacerii sunt, în fond, aceleaşi.

Oare mai există – v-aţi putea întreba – urme materiale ale acestor hanuri, strămoaşele hotelurilor de azi? Mai rezistă vreunul în clădirea în care a fost înfiinţat? Da, mai sut câteva, pe ici-pe colo; prin Europa şi Asia există, încă, hanuri/hoteluri foarte vechi: destul de multe care au o jumătate de secol de viaţă în urma lor şi câteva încă şi mai vechi -unele cu vârsta de peste un mileniu!

Dintre cele mai vechi şi mai cunoscute, iată câteva care au rezistat eroic şi impresionant trecerii timpului, ba chiar s-au reinventat în chipul cel mai avantajos, iar astăzi îmbină tradiţia şi farmecul vechimii cu modernismul în dotări, servicii şi management.

Cel mai vechi şi mai vechi, decanul de vîrstă al tuturor hotelurilor din lume, este, conform celei mai autorizate surse de care dispunem – Guinness World Records – Hoshi, un ryokan (han tradiţional) din Japonia, vechi de aproape 1.300 de ani.

Legenda – fiecare loc vechi are cel puţin una, nu-i aşa? – spune că, în anul 717, un călugăr budist, Taicho Daishi, petrecând o noapte pe muntele sfânt Hakusan, a avut un vis în care o zeitate a muntelui i-a vorbit despre un izvor cu ape vindecătoare, încă necunoscut, şi l-a îndemnat să facă din acest izvor un loc de tămăduire pentru oamenii din ţinut. În anul 718, Garyo Houshi, discipolul lui Taicho Daishi, a ridicat aici, din porunca maestrului său, un han pentru găzduirea celor veniţi să-şi caute sănătatea la izvorul miraculos.

Hanul Hoshi se găseşte şi azi tot acolo, lângă izvoarele termale, renovat, bineînţeles, de mai multe ori în decursul veacurilor, modernizat (fără a-i alunga complet preţioasa notă tradiţională ce-i aminteşte vârsta venerabilă) şi condus, în prezent, după standardele riguroase şi principiile afacerilor hoteliere contemporane.

Poate cea mai impresionantă trăsătură a sa e continuitatea: de aproape 1.300 de ani, hanul Hoshi este o afacere de familie, conducerea fiind deţinută, de 47 de generaţii, de descendenţii lui Garyo Houshi.

In hotelul ce numara 100 de camere, accentul este pus pe confortul si pe starea de bine a oaspetului. Conform Cartii Recordurilor, pe langa titlul de “cel mai vechi hotel din lume”, Hoshi mai are o calitate inedita: este cea mai veche companie, ca perioada de functionare, din lume, dupa ce concurentul principal, Kongo Gumi, s-a inchis in 2006.

Dar şi Bătrânul Continent îşi are “veteranii” săi: Hotel Baren (Hanul La Ursul Roşu), din vechiul oraş german Freiburg, e unul dintre cele mai vechi din Europa: casa de oaspeţi datează din 1311, fiind pomenită cu numele actual în 1387 (clădirea în care e adăpostită e încă şi mai veche – un fost conac, din anul 1120).

Printr-un noroc fantastic, construcţia n-a suferit nici o stricăciune în timpul celui de-al doilea război mondial (când mii de clădiri istorice ale Germaniei au fost avariate, unele distruse complet). Modernizată treptat, pentru a ţine pasul cu vremurile, având azi televiziune prin cablu, internet wireless, saună etc., casa de oaspeţi amestecă totuşi, printre aceste note actuale, ceva din farmecul vremurilor trecute – Evul Mediu european.

Alt han cu nume de animal colorat (nu ştiu ce aveau oamenii medievali cu animalele astea de toate culorile – probabil un specialist ar descoperi aici nişte legături cu ştiinţa heraldicii), Gâsca Albastră e considerat cel mai vechi han din Salzburg, Austria, datând din jurul anului 1350.

Interesant e faptul că managerii săi au decis să-l aducă la zi nu printr-o simplă restaurare şi modernizare conform standardelor, ci printr-o operaţiune de anvergură, originală şi îndrăzneaţă: l-au transformat în ceea ce ei au numit un Arthotel, un spaţiu al creaţiei, un loc în care arta modernă şi designul contemporan se contopesc cu elementele de arhitectură medievală, punându-se reciproc în valoare, prin contrast.

Pentru cei interesaţi deopotrivă de poveşti vechi şi de creaţia artistică actuală, e pasionant să exploreze acest contrast şi această contopire, ce reflectă istoria clădirii şi evoluţia concepţiilor oamenilor care i-au influenţat devenirea. Combinaţia frapantă dintre elementele de patrimoniu istoric şi inovaţia în spirit avangardist se regăseşte la tot pasul: culoarele înguste ale edificiului medieval adăpostesc şiruri de picturi moderne, grinzile masive de lemn străvechi străjuiesc tavanul deasupra unui mobilier modern, cu design epurat, iar treptele de piatră, tocite de paşii atîtor generaşii, duc spre camerele înzestrate cu tot confortul modern.

Bătălia pentru record: care e cel mai vechi han/hotel din Anglia?

Se duce o luptă destul de intensă ăn jurul chestiunii, ceea ce arată că răspunsul e dificil de aflat. De spus e uşor (mai mulţi proprietari de hanuri englezeşti susţin că localurile lor datează din anul o mie şi un pic, sau chiar de dinaintea anului 1000), dar e nevoie de dovezi documentare şi ştiinţifice care să ateste vechimea, iar acestea sunt mult mai greu de găsit.

Chestiunea e complicată de faptul că unele dintre aceste stabilimente au fost iniţial hanuri – adică ofereau şi cazare – iar azi sunt doar pub-uri; ori, dimpotrivă, au început prin a fi localuri ce ofereau mâncare şi băutură, pentru ca, ulteriro, să-şi completeze oferta şi cu camere pentru drumeţi. (O dispută similară, cu aceleaşi complicaţii. se poartă şi în jurul titulaturii de cea mai veche cârciumă – mă rog, pub – din Anglia)

Ca să fie şi mai complicat, iată două hanuri englezeşti ce poartă, practic, acelaşi nume – grafia diferă, olde fiind forma veche a cuvântului englezesc old, adică… vechi -, situate în localităţi diferite, dar ambele vechi şi lăudându-se cu un trecut pitoresc şi cu farmecul lor istoric.

The Olde Bell, din Hurley, comitatul Berkshire, e socotit cel mai vechi han de poştalioane din Anglia, un stabiliment ce funcţiona nu doar ca loc de cazare pentru călători, ci şi ca o staţie unde puteau fi schimbaţi caii de la trăsuri şi diligenţă. (Nu toate hanurile aveau asemenea “facilităţi”, respectiv personalul necesar pentru a avea grijă de un număr mare de cai şi vehicule, precum şi spaţiu suficient pentru adăpostirea acestora). Cele mai vechi părţi din ansamblul de clădiri au fost identificate ca datând din 1135.

Deşi actualizat, evident, pentru a corespunde exigenţelor clienţilor săi contemporani, Ye Olde Bell ştie cum să-şi pună îm valoare latura tradiţională; între altele, oferă oaspeţilor săi un meniu britanic neaoş, nu chiar medieval, dar oricum cu feluri vechi şi rustice, nişte mâncăruri zdravene, îndesate, cu cartofi, carne şi fripturi de miel şi de vânat, cu budinci englezeşti şi brânzeturi englezeşti, stropite cu beri locale… să tot mănânci şi să bei!

The Old Bell din Malmesbury, comitatul Wiltshire, a fost construit chiar cu scopul de a fi un han, de către abatele de Malmesbury, în anul 1220. Au supravieţuit până azi ziduri groase de piatră şi porţiuni de lemnărie, precum şi un impunător cămin medieval, descoperit sub straturile de zidărie mai nouă abia în 1986. O parte dintre camere, preum şi barul şi restaurantul, se găsesc în aripa “nouă” a ansamblului, ridicată cu o jumătate de mileniu mai târziu decât primele clădiri, edificate în vremurile medievale.

A, uitam! Hotelul are şi o fantomă (reţetă garantată: nu există nimic mai bun pentru a da unei clădiri străvechi o notă de autentic). Se numeşte Doamna Cenuşie (Grey Lady); e vorba de o tînără femeie care a fost părăsită de logodnicul ei la altar şi, de atunci, bântuie prin aripa de răsărit a clădirii, în căutarea necredinciosului ei iubit.

Advertisements

One response

  1. Hanul Hoshi este cu adevarat impresionant. Ar merita sa petreci cateva nopti acolo.

    27 September 2011 at 10:21 AM

Leave a Reply to hotel deals Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s