blog arădean de cultură generală

Baronul Roşu – Primul vânător al Cerului

Baronul Rosu – Primul vânator al Cerului

autor: Nicu Pârlog

Baronul Rosu a fost unul dintre acele personaje reale, ale caror existente au depasit cu mult stacheta unor etichetari dupa standarde omenesti. Disciplina, sângele rece, patriotismul la cote teutonice, acuratetea, perfectionarea continua, toate aceste atribute s-au concentrat în bravul ofiter german, dând nastere unei faime care dainuie si în zilele noastre. Dincolo de charisma si romantismul personajului cu care s-a confundat, Manfred von Richthofen a ramas un tintas si un pilot fara pereche, care a trimis în ceruri nu mai putin de 80 de inamici valorosi, înainte de a muri el însusi… într-un final apoteotic, de proportii wagneriene!

Cavaleristul care voia sa fie aviator

Acestui german i se potriveste cum nu se poate mai bine maxima japonezilor cu privire la marele judoka Masahiro Kimura. Uluiti de performantele lui Kimura, admiratorii sai niponi obisnuiau sa spuna “Înainte de Kimura, niciun Kimura; dupa Kimura, niciun Kimura”. Si astfel orice discutie ulterioara devenea de prisos.

La fel putem spune si despre Baronul Rosu, omul care, fara doar si poate, a revolutionat din temelii tehnicile si metodele de lupta ale pilotilor de vânatoare.

Cea mai celebra figura a Primului Razboi Mondial s-a nascut pe data de 2 mai 1892 în Kleinburg, în provincia Silezia Inferioara, astazi apartinând Poloniei. Pe numele sau Manfred von Richthofen, asul aerului de mai târziu avea origini nobile. Familia sa având rangul de Freiherr, un fel de nobili liberi, care aveau drepturile si privilegiile baronilor.

Micul Manfred a fost atras de la început de trasul la tinta si de armele de foc. Încurajat de tatal sau, Albrecht Phillip Karl Julius Freiherr von Richthofen, Manfred vâna deja mistreti, cerbi si pasari de apa. Mai târziu, talentele de tintas exersate din copilarie se vor dovedi cosmarul a sute de piloti de vânatoare care au simtit rasuflarea Mortii venind direct din carlinga Baronului Rosu. Tatal sau fiind un ulan de cariera, a dorit pentru Manfred o traiectorie militara similara, considerând cavaleria cea mai buna optiune. Romantismul lui von Richthofen în privinta armei calaveriei avea sa fie crunt spulberat pe câmpurile de lupta din prima conflagratie mondiala, unde sarjele de cavalerie si-au dovedit deplina inutilitate în fata noilor arme ale vremii – mitraliera, aviatia si primele tancuri.

La 11 ani, a intrat în corpul de cadeti prusaci, unde nu s-a remarcat prin nimic deosebit.

În anul 1911 a intrat în Regimentul de Ulani 1, unde singura sa satisfactie consta în faptul ca putea sa calareasca la discretie. Satul de lipsa de actiune din viata de cavalerist, Manfred ramâne celebru prin nota ironica cu care încheia o scrisoare adresata comandantului unitatii:

“Excelenta, nu am venit la razboi ca sa adun brânza si oua”…

Doleanta sa de a servi în proaspata aviatie militara germana a fost îndeplinita în luna mai a anului 1915.

Portile gloriei fusesera deschise. Pe vremea cânt activa în cavalerie, se specializase în misiuni de recunoastere si culegere de informatii. Prin urmare, prima sa functie consta în observarea de sus a pozitiilor inamice.

Nesatisfacut, Manfred s-a plâns din nou superiorilor, în consecinta fiind mutat la Ostend, pe Frontul de Vest. Împreuna cu locotenentul pilot Karl Zeumer, survoleaza Marea Nordului si observa un submarin, pe care nu l-a bombardat din simplul motiv ca nu-i aflase nationalitatea. Prima sa întâlnire cu un avion de vânatoare britanic s-a soldat cu tiruri reciproce, dar ambele avioane au scapat fara pagube majore. Manfred simtise emotia si trairea pe care ti-o dau mansa si declansatorul mitralierei. Avusese revelatia destinului sau.

S-a înscris imediat la cursurile de piloti de vânatoare din Doberitz, iar în ziua de Craciun a anului 1915, viitorul Baron Rosu absolvea cu brio, într-o ceremonie cazona, cursurile de vânator al aerului.

Maestru si discipol

În luna august a anului urmator se îndeplinea cea mai arzatoare dorinta a lui Manfred. Tânarul temerar cu sânge nobil avea sa-l întâlneasca pe cel mai mare as al cerului din acele vremuri, faimosul Oswald Boelke, pilotul german care avea pe constiinta nu mai putin de 40 de piloti inamici. Boelke cauta “tinere talente” pentru noua sa echipa din Jagdstaffel 2, Manfred fiind imediat remarcat de ochiul de cunoscator al maestrului de “vânatoare aeriana”.

Avea sa intre rapid în focurile luptei. Temuta aviatie militara britanica domina pe atunci cerurile sub care se desfasura sîngeroasa batalie de pe râul Somme. Dar norocul britanicilor avea sa paleasca subit. În urmatoarele luni, flotila Jasta 2, sub comanda lui Manfred, avea sa însângereze – la propriu – cerurile.

Precum orice mare razboinic sau vânator, von Richthofen urmarea doar adversarii periculosi si prestigiosi. Prima sa victima memorabila a fost maiorul Lanoe George Hawker, poreclit pe buna dreptate “englezul Boelke”. Hawker a cazut eroic sub gloantele Baronului. Manfred, în jurnalul sau, descrie impresionant ultimele momente ale duelului din ceruri:

“Sunt la câtiva metri în coada lui. Nu are nicio sansa. Mitraliera scuipa gloante pâna se blocheaza. Apoi reîncepe sa traga. Se blocheaza din nou; asta i-a salvat viata doar pentru a-i prelungi ulterior agonia. Un glonte de-al meu îl loveste în ceafa, aproape decapitându-l.

Avionul sau se zdrobeste de sol, mitraliera fIind înfipta în pamânt aproape vertical. Astazi mitraliera decoreaza intrarea castelului familiei mele din Schweidnitz. Sunt impresionat pâna la lacrimi, Hawker a fost un barbat viteaz, un sportiv si un luptator de exceptie”.

“Englezul Boelke” era cea de-a unsprezecea si cea mai importanta victima a Baronului.

Dupa cel de-al 16 pilot inamic ucis, Manfred îsi organizeaza propria echipa de ucenici, intitulata Jagstaffel 11 si poreclita de jurnalistii de front “Circul Zburator”.

Între timp, baronul se perfectiona încet si metodic, cu adevarata precizie germana. Calcula în minte pozitii, distante, unghiuri, atacuri false, trucuri, tiruri de control, încadrare sau înselare. Totul cu singurul scop de a nu da nicio sansa de scapare prazii înaripate.

Autodidact si perfectionist, Manfred a rescris si reinventat arta pilotajului de vânatoare, dezvoltând tactici si teorii noi si extrem de eficiente în cadrul duelului aerian. În aceeasi perioada, pentru a face pe plac admiratorilor sai care nu îl scoteau din “Baron Rosu”, se decide sa-si vopseasca avionul, un model Albatros D III, într-un rosu aprins.

Legenda prindea contur si mai ales culoare…

Carte postala

Lupte si excese

Pe masura ce razboiul atinge proportii distrugatoare nebanuite initial de niciuna dintre partile implicate, rolul aviatiei de vânatoare începea sa se faca cunoscut. Baronul continua sa-si adauge implacabil noi victime în sumbra sa colectie.

Primul avertisment al sortii vine cu ocazia unui duel desupra orasului Lens când, lansat în “executia” unui avion britanic, nu observa un alt avion inamic care îl mitraliaza venind din spate. Cu toate ca gloantele au ciuruit rezervorul semetului avion rosu, acesta nu explodeaza. Reuseste sa aterizeze cu bine în spatele liniilor germane. Numarul victimelor se ridicase la 24…

Faima sa creste direct proportional cu fiorul rece al fricii pe care îl trimitea în inimile pilotilor inamici. În luna martie a anului 1917, baronul dobora deja cel de al 31-lea avion al Aliatilor. Devenise un pradator fara rival, rece, nemilos, eficient, calculat, un adevarat soim camuflat într-un trup de ofiter german. Mai mult, ajunsese sa guste placerea de a ucide. Daca la început îsi respecta inamicii, acum Baronul se delecta mitraliindu-i pe pilotii care, aterizând cu bine în avioanele lor avariate, încercau sa iasa din carlinga si sa scape cu fuga. Nobilul de odinioara revela o latura întunecata, necunoscuta pâna atunci.

Purta ca suvenir fotografia facuta personal unui pilot britanic pe care tot el îl “decupase” în bucati cu mitraliera, pe când nefericitul fugea pe câmp, sperând sa se salveze într-o padure.

Pilotii britanici ajunsesera de-a dreptul obsedati de figura omniprezenta si zdrobitoare a Baronului. Toti aveau colegi, prieteni, rude, superiori care au sfârsisera ca “trofee” ale imbatabilului vânator. Îl vroiau mort cu orice pret, cu orice metoda.

Pe data de 5 mai din acelasi an 1917, au planuit în secret un bombardament masiv al aeroportului din Douai al Baronului, sperând ca “Diavolul Rosu” (o alta porecla a lui Manfred) sa fie în sfârsit ucis. Avertizat din timp de serviciile secrete germane, von Richthofen refuza sa-si paraseasca domeniul. Mai mult, cu doar câteva ore înainte de raidul britanicilor, Baronul organizeaza o masa festiva pentru colegii si superiorii sai. Pe când savurau tigarile de dupa masa, alarma antiaeriana a sunat.

Calm si relaxat, Baronul si-a invitat prietenii în buncarul subteran, unde a jucat rolul de amfitrion perfect, delectându-si invitatii cu glume, vinuri vechi si povestiri de lupta.

Razbunarea Baronului a venit în luna urmatoare, când discipolii sai din Jasta 11 au distrus 89 de avioane britanice. A fost o luna neagra pentru aviatia Aliatilor. La mansa demonicului sau Albatros D.III, superior avioanelor inamice, Manfred si-a mai adaugat pe lista 20 de victime în acel iunie de cosmar.

Baronul începe sa se bucure de glorie, fapt care aproape l-a costat viata. Acasa devenise eroul favorit al conationalilor sai. Colectia sa de decoratii si trofee depaseste cifra de 60 de astfel de însemne militare. În luna iulie, trece razant pe lânga Moarte. Doamna cu Coasa i-a trimis un prim avertisment, neluat în seama de prusacul cel temerar. Pilotii A. E. Woodbridge si D. C. Cunnel sunt cât pe ce sa puna capat legendei. Cei doi asi ai aviatiei britanice reusesc sa-l incolteasca, mitraliindu-l din plin. Un glonte britanic i-a crapat craniul, Manfred reusind doar printr-o minune sa aterizeze si sa se puna la adapost.

Asa se nasc legendele

A fost începutul sfârsitului. Rana de la cap nu s-a vindecat complet niciodata, cicatricele si aschiile de os nesudate corespunzator cauzându-i Baronului dureri de cap tot restul vietii. A avut o pauza de refacere de doar 2 saptamâni, rastimp în care a suferit de pe urma inactivitatii, dupa cum declara în memoriile sale.

A revenit la mansa unui avion nou si performant. Vopsit, evident tot în rosu, triplanul Fokker Dr. 1 avea sa-i aduca numeroase victime Baronului.

Nobletea i-a revenit si ea. Dupa ce doboara un avion britanic, are grija sa-i trimita pilotului supravietuitor o cutie de tigari fine, o sticla de sampanie, plus o scrisoare în care îl asigura de consideratia sa si-i ureaza însanatosire grabnica.

Activitatea sa continua nestingherita. Lipsit de rival, Manfret doboara, în doua luni, alte 17 avioane aliate. Ultima sa victima, fatalul numar 80 de pe lista sa de jertfe catre Thanatos, a fost locotenentul D.E. Lewis.

Acolo Sus se decisese. Era de ajuns…

Pe data de 21 aprilie 1918, o lupta aeriana, care parea o înfruntare obisnuita, s-a sfârsit prost. Nici astazi nu se cunosc cu adevarat circumstantele mortii Baronului. Avionul sau a fost lovit concomitent atât de gloantele capitanului canadian Arthur “Roy” Brown , cât si de proiectilele artileriei anti-aeriene. Lovit si fumegând, Fokker-ul rosu a intrat în picaj, izbindu-se de pamânt în apropiere de Sailly-le-Sac, într-un perimetru ocupat de infanteria australiana. Cei de la sol s-au repezit spre avion, descoperind uluiti în carlinga trupul lui Manfred von Richthoffen. Trupul sau fusese lovit de un singur cartus, calibrul 303. Moartea ar fi fost instantanee si nedureroasa, inima si plamânii sai fiind transformati într-o masa amorfa de carne si sânge.

Informatiile sunt oricum contradictorii, un martor declarând ca Baronul era înca în viata, dar ca a murit imediat ce a fost scos din carlinga, alt martor vizual, sergentul Ted Smout, sustinând ca Manfred a scos un singur cuvânt: “Kaput”…

Cu sau fara “Kaput”, în urechile sale rasunau deja corurile de întâmpinare ale walkiriilor.

Capitanul Brown nu a declarat niciodata ca el a fost cel care l-a doborât pe cel mai faimos pilot de vânatoare al Istoriei, fiind de parere ca onoarea apartine exclusiv tiraliorilor din anti-aeriana australiana.

Cum sta bine unei legende, moartea sa a ramas si se pare ca va ramâne învaluita în mister.

O ultima ancheta efectuata de Discovery Channel în anul 2002 sugereaza ca tiraliorul australian W.J. Evans din cadrul Bateriei 53, Brigada 14 de Artilerie Australiana, ar fi cel care, de la tragaciul mitralierei sale antiaeriene marca Lewis, l-a trimis direct în legenda pe Baron. Rezultatul anchetei celebrului post TV nu a fost însa acceptat de istorici, pe baza lipsei unor dovezi mai riguroase.

Britanici au decis, totusi, sa organizeze funeralii importante celui mai de temut adversar.

I-a fost scris Baronului ca sicriul sau sa fie purtat pe umeri de sase capitani din Royal Air Force, în timp ce o garda de onoare de 40 de oameni a tras nenumarate salve în vazduh.

Astazi, spaima romantica a cerurilor de altadata odihneste în cimitirul militar din Wiesbaden, ramasitele sale fiind reînhumate aici în urma unei ceremonii funerare din anul 1975.

Asta a fost scurta poveste a Baronului Rosu. Are un aer aristocratic, romantic si epic.

Este o marturie vibranta a unor vremuri când duelul aerian era cu adevarat o experienta limita, plin de martialitate si adrenalina. Incomparabil cu ce se întâmpla astazi, când tehnologia militara din cadrul aviatiei a transformat o lupta aeriana într-un fel de joc pe calculator.

Nu cred ca Baronului i-ar fi placut în carlinga unui F-22 Raptor, dar asta este o opinie personala. Nu prea vad un razboinic din stirpea sa adorând ultra-tehnologizarea din prezent. Cel putin vorbele sale îmi lasa aceasta impresie….

Din spusele baronului Rosu:

-Toate ziarele sunt pline de povesti fantastice pe seama mea.

-Baiat fiind, a trebuit sa intru în corpul cadetilor. Nu am vrut asta. Dar vointa tatalui meu a fost mai puternica. Ce am vrut eu nu a contat atunci, si nu am uitat asta niciodata.

-Totul a depins de ce fel de adversari am întâlnit. Viclenii piloti francezi sau temerarii englezi. Dintre toti, prefer englezii. Cel mai des, îndrazneala lor se traduce prin prostie. Si sunt sigur ca ei se cred curajosi.

-Mi-am onorat toti pilotii doborâti. Din banii mei am platit fiecaruia câte o piatra funerara.

-Niciodata nu am fost în stare sa învat ceva cum trebuie. Am descoperit totul singur.

-Este rusinos ca lista mea de trofee nu cuprinde macar un singur rus.

-La razboi nimeni nu face altceva decât sa-si atace adversarul. Asta cred ca este încifrat în instinctul fiecarui german.

-Oricine poate deveni entuziast din orice lucru. La un moment dat, eram încântat sa arunc bombe. Gaseam o placere nebuna în aruncatul bombelor si exploziile de dupa impact.

-Dupa ce am descoperit pilotajul de vânatoare, am uitat de definitiv de bombardamente.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s